Festivalul Berii pentru prima dată la Olteniţa

Pe parcursul a 4 zile de vară, olteniţenii au avut parte de divertisment, spectacole, distracţie şi bună dispoziţie.


În fiecare zi începând cu 5 august până în 8 august, pe scena de lângă primăria olteniţeană au concertat trupe şi solişti din România, interpreţi ai mai multor genuri muzicale. Printre aceştia s-au numărat: Lorena, Jul de la Etno, Vacanţa Mică, Mariana Stan, Axinte, Paola, Spitalul de Urgenţă, trupe locale, Ansamblul Doina Bărăganului, Fără Zahăr. În fiecare seară începând din 4 august, trupa de divertisment Karaoke Still a provocat tinerii la concursuri vesele şi multe reprize de karaoke.

Festivalul a reprezentat un eveniment interesant pentru olteniţenii de toate vârstele şi nu doar pentru olteniţeni, cât şi pentru cei care s-au afla în vizită prin municipiu. Cei mici s-au distrat şi bineînţeles că au golit buzunarele părinţilor pentru tentaţiile din acest platou  de distracţii, ceea ce au însemnat plimbări pe apă în bărcuţe-lebede sau acrobaţii în interiorul unor mingi uriaşe care plateau pe apă.

Comercianţii cu produse alimentare şi vânzătorii de bere nu au făcut faţă solicitărilor în toate aceste 4 zile de petrecere, cei care au participat declarând că este prima dată când în Olteniţa se face aşa un spectacol şi se organizează o astfel de acţiune.

La Festivalul Berii 2011 au urcat pe scenă şi trupe de dansatori din zonă, dar şi lăutari din localitatea Cernica. Un succes impresionant l-a avut trupa de dans D&D din Luica, judeţul Călăraşi, copii talentaţi ce au sosit de curând din Franţa, unde au făcut cadou francezilor un frumos spectacol. Pe scena festivalului de la Olteniţa, trupa D&D a surprins spectatorii cu 4 dansuri, can-can şi dansul irlandez reuşind să impresioneze nu doar publicul, ci şi pe organizatori dar şi pe interpreţii artişti oaspeţi. Manager al trupei este prof. Viforaş Niţu, iar mentorul şi instructorul de dans prof. Dan Dimitriu. O altă trupă a prof. Dimitriu din Olteniţa, Torente Dunărene a interpretat pe scena festivalului un dans country.

Organizatorii festivalului au fost Events Management Company şi Primăria Olteniţa.

Laura Suzeanu

Comentarii

  1. Radu Oncescu spune:

    De fapt festivalul a inceput de pe 4 august dar ma rog …

  2. eliza spune:

    am fost acolo in fiecare zi. si nu puteam dormi ca sunt prin apropiere,mama zilele alea…..