Let’s Do It, Oltenita! s-a încheiat cu brio

Campania naţională dedicată curăţeniei a adunat sâmbătă, 24 septembrie, la Olteniţa o mulţime de voluntari. Un număr de 10 jandarmi, 20 pompieri şi 13 voluntari alături de 343 de elevi de la toate instituţiile de învăţământ din municipiu, au putut fi văzuţi sâmbătă prin tot municipiul strângând gunoaie în cadrul programului naţional „Let’s Do It, Romania!”. De la peturi de bere, la cauciuri şi pamperşi, resturi de găleţi, pături sau îmbrăcăminte, toate deşeurile şi-au găsit locul în sacii menajeri pregătiţi de primăria olteniţeană. De asemenea, şi operatorii de salubritate au participat activ la această mişcare.


Profesorii implicaţi în acţiune sunt de părere că degeaba se strâng deşeurile într-o zi dacă persoanele care le aruncă la întâmplare nu sunt sancţionate. „Cei mai mulţi participanţi au fost elevii şi profesorii, iar acest lucru le face cinste. Am constatat că oamenii îşi doresc o ţară mai curată şi că a fost o mai bună colaborare între cetăţeni şi autorităţi. Cu toate acestea nu putem spune că a fost un succes răsunător pentru că au fost şi minusuri, instituţii care nu au vrut să sprijine acţiunea, dar per total a fost bine. Degeaba strângem însă deşeurile dacă persoanele care aruncă gunoaiele pe unde vor nu sunt sancţionate. Nu prea am auzit de oameni care să fie amendaţi pentru acest gen de comportament.” declară unul dintre profesori. Voluntarii prezenţi la acţiunea de sâmbătă speră ca prin acţiunea lor să sensibilizeze comunitatea locală, determinand-o să dorească o localitate curată, frumoasă, sănătoasă.


Potrivit inginerei Dana Marin de la Biroul Edilitar-Gospodăresc din cadrul Primăriei Olteniţa, cu ocazia acestei campanii s-au consumat 1240 de saci menajeri şi 400 de mănuşi de cauciuc. Zonele curăţate au fost următoarele: rampa de gunoi până în Bd. 22 Decembrie, pajiştea din spatele benzinăriei Petrom, suprafaţa de teren de la benzinărie până spre Parcul Argeş, zona Oborului din capătul Bd. Republicii, ecluza, terenul de la ecluză spre Dunăre. De remarcat au fost fetiţele voluntari Timeea Nitu si Irina Jianu în vârstă de numai de 8 ani, care au muncit cot la cot cu ceilalti voluntari mai mari decât ele, poate chiar cu mai mare elan decât alţii.


Acţiunea din 24 septembrie a fost mai mult decât o simplă ecologizare: o acţiune de educaţie. Iar educaţie va trebui făcută mereu, aşa cum au considerat o parte din voluntarii înscrişi în acţiunea de mâine. Educaţia copiilor, a adolescenţilor, tinerilor care au participat îi va determina pe toţi să nu mai lase gunoaie în locuri publice, în parcuri sau păduri. Ei vor atenţiona şi părinţii să păstreze curăţenia în jur. Exemplul este unul de urmat şi pentru cei care stau pe margine şi văd că alţii adună gunoaiele pe care nu ei le-au făcut. Acţiunea a fost un semnal de alarmă pentru cei care nu ştiu să păstreze curăţenie, este un model de urmat pentru cei care s-au obişnuit să strângă alţii în urma lor, iar ei să lase gunoaie după ce consumă.
„Let’s Do It, Romania – curăţenie în toată ţara într-o singură zi” este cel mai mare proiect de implicare socială din România. Acesta a mai fost aplicat în ţări precum Estonia (2008), Letonia (2008, 2009, 2010), Lituania: (2008, 2009, 2010), Portugalia (2010), Slovenia (2010), India- New Delhi şi Kerala (2010), şi Moldova (2011), alte peste zece ţări urmând să preia ideea proiectului, printre aceasta aflându-se Ucraina, Brazilia, Finlanda, Olanda, Franţa, Rusia, Thailanda, Austria şi Italia. În 2010, sute de voluntari olteniţeni au participat la Ziua de Curăţenie Naţională de pe 25 septembrie.
Felicitări tuturor celor care s-au implicat!

Laura Suzeanu

Comentarii

  1. Liviu Zachin spune:

    ca pe vremea lu’ ceashca…

  2. Necula Catalin spune:

    Avem nevoie si de d-astea.