Olteniteanca prinsa la furat cale ferata in judetul Prahova

Joi, 20 octombrie, anul curent, în jurul orei 1645 o patrula din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova ce desfăşura activităţi de prevenire şi combatere a furturilor de materiale feroase în zona staţiei CFR Ghighiu, a surprins două persoane ce transportau în două căruţe mai multe bucăţi de cale ferată.

Trecând la identificarea şi cercetarea activităţii ilicite, s-a stabilit că: Florica D. de 24 de ani domiciliată în municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, împreună cu Muşcata C. de 23 de ani, domiciliată în localitatea Olteniţa, judeţul Călăraşi, transportau în două căruţe 15 bucăţi de cale ferată, însumând 66,9 metri. Acestea fuseseră demontate şi tăiate de către mai multe persoane a căror identitate urmează să fie stabilită.

Celor în cauză, li s-a întocmit dosar cu acte premergătoare pentru faptele susceptibile a fi “pătrundere fără drept in zona de siguranţă a infrastructurii CFR,  distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a căii ferate a materialului rulant şi  sustragere  de componente ale căii ferate şi de bunuri din vagoane”,  dosar ce va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, in vederea continuării cercetărilor.

sursa: observatorulph.ro

Comentarii

  1. MARIAN MARDARE spune:

    PERSOANA ACEASTA. FURAND, A DEPUS CEVA EFORT CU ACEASTA SHINA DE CALE FERATA….ALTII DE MAI SUS PUSHI, NU DEPUN NICI UN EFORT, DAR FURA CU CAPUL PRIN TOATE MIJLOACELE , PENTRU CA…DE…EI NU SUPORTA DETENTZIA….PAI IA SA AIBA UN LOC DE MUNCA STABIL, MAI FURA? , MAI INGHEATZA DE FRIG MANEVRAND FIERUL VECHI PE TIMPUL ASTA?….POATE CA NU….MII DE MULTZUMIRI GUVERNULUI….BOC- A 15-A CARTE DIN CARTZILE DE JOC….