Olteniţenii participanţi la competiţia mondială de ashihara karate sunt sprijiniţi financiar

Consilierii locali vor susţine financiar echipa din Olteniţa pentru participarea la Campionatul Mondial de Ashihara Karate din perioada 10-13 noiembrie la Bucureşti 2011. Şapte sportivi din cadrul clubului sunt selecţionaţi în lotul naţional pentru participarea la acest campionat. În cererea adresată consilierilor, Marcel Paraschiv, antrenorul Clubului Sportiv “Tai Sabaki” din Olteniţa, specifică suma necesară participării sportivilor, arbitrilor şi oficialilor la acest concurs ca fiind peste 5000 de euro, aceasta însemnând cantonamentul de pregătire, înscrierea în concurs a sportivilor (patru dintre ei la câte două probe – Kata şi Kumite), cazarea şi masa în perioada competiţiei pentru sportive, arbitri şi oficiali, suplimentele nutritive şi echipamentul necesar. Antrenorul subliniază faptul că datorită rezultatelor obţinute până în prezent la campionatele naţionale şi internaţionale de ashihara karate, un număr de şapte sportivi din cadrul clubului sunt selecţionaţi în lotul naţional pentru participarea la acest campionat. În acelaşi timp se solicită acordul consilierilor pentru folosirea suprafeţelor de luptă (tatami) achiziţionate de Consiliul Local şi depozitate în sala de sport, pentru pregătirea mai intensă a sportivilor în competiţiile ce urmează. Consilierii au supus votului şi aprobat suma de 5000 de euro sportivilor, pentru participarea la această competiţie mondială. Clubul Sportiv “Tai Sabaki” este afiliat Federaţiei Române de Arte Marţiale, Departamentul “Ashihara Karate”. Cei care vor participa la campionat sunt Toader Cristina, Mardare Marina, Gorneanu Casiana, Tudor Elena, Paraschiv Mihai, Paraschiv Mirel şi Alexandru Cristian iar arbitrii şi oficialii sunt Paraschiv Marcel, Paraschiv Geta, Vlăsceanu Adrian, Ioniţă Lavinia şi Florea Andreea.

karatistii @ Impression Club Oltenita

Le urăm succes participanţilor!

Laura Suzeanu

Comentarii

  1. robert iacob spune:

    in sfarsit o veste care te face sa zambesti.. ma bucur pt ei. multa bafta

  2. Robert Dobre spune:

    sunt karatist din clubul Ashihara Karate OLTENITA(Tai Sabaki) si suntem antrenati foarte bine… NOI NU SUNTEM NORMALI … SUNTEM CEI MAI TARI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  3. iliescu vasyle spune:

    succes mai departe 🙂