Complexul de Servicii Comunitare din Olteniţa a primit pe porţile sale oaspeţi din Ţara Galilor

Miercuri, 4 noiembrie, la Complexul de Servicii Comunitare Olteniţa, o echipă din Ţara Galilor, formată din 3 profesori şi 30 de student, a dorit să viziteze un centru comunitar. Fetele care urmează cursuri în domeniul asistenţei sociale au manifestat o atenţie ieşită din comun faţă de copiii cu dizabilităţi. Dr. Sorin Soare, medic chirurg în cadrul Spitalului Olteniţa, a însoţit grupul oaspete, acesta fiind şi cel care a înlesnit vizita la centrul din Olteniţa. Dr. Soare a cunoscut echipa din Ţara Galilor prin intermediul unui psiholog din Bucureşti.

Grupul de studente a vizitat toate sectoarele de lucru din centru, viitoarele asistente manifestând păreri de rău pentru soarta copiilor loviţi de soartă. În multe din astfel de cazuri problemele psihice sunt asociate cu cele fizice.

Fetele au lăudat complexul pentru curăţenia de aici şi condiţiile în care copiii cu dizabilităţi trăiesc, declarând că locul este un exemplu chiar şi pentru englezi în special modul cum se îngrijesc copiii bolnavi.

Dr. Soare spune că unul din aceste cazuri, un copil cu hidrocefalie care are 5 ani, este considerat o supravieţuire incredibil de lungă: ”Aceşti copii nu trăiesc mai mult de un an sau doi, ceea ce la acest copil este fantastic că mai trăieşte încă. Fetele au fost surprinse şi plăcut impresionate de fata care îngrijeşte acest copil de atâţia ani. După o perioadă atât de lungă petrecută alături de el, fata are încă zâmbetul pe buze şi foarte multă răbdare. Eu cred că o importanta contribuţie o are medicul kinetoterapeut, Gabi Cotea, cel care îngrijeşte copiii cu probleme din centru prin metodele sale practicate: acupunctura sau gimnastica medicală. Eu consider acupunctura o alternativă a medicinii foarte importantă. Până la urmă baza medicală o constituie plantele, homeopatia iarăşi este o ramură a medicine care dă rezultate formidabile în tratamentul multor boli. Acupunctura este medicina tradiţională în China, nu este un panaceu universal, dar are indicaţii clare sau direcţii în afecţiuni ale coloanei, în nevralgii, cefalee, şi altele.” declară dr. Sorin Soare.

Fetele oaspeţi au oferit copiilor dulciuri şi jucării şi au promis că vor reveni mai târziu, în cadrul unui alt proiect.

Vizita din Olteniţa a fost organizată după o altă acţiune de acest fel derulată de viitoarele cadre medicale din Ţara Galilor la Spitalul Colentina din Bucureşti, acolo unde există copii şi tineri cu HIV sau cu dizabilităţi.

Coordonatorul Complexului de Servicii Comunitare din Olteniţa este Giani Taflaru iar administratorul complexului Roberta Niţu.

Laura Suzeanu

Comentarii

  1. Dr Sarivan Maria spune:

    Iar acesti copiii sunt ingrijiti medical de DR SARIVAN MARIA si DA COTEA CECILIA

    Iar acesti copiii sunt ingrijiti medical de DR SARIVAN MARIA si DR COTEA CECILIA . A-TI UITAT SA SPECIFICATI UN AMANUNT.

  2. Dr Sarivan Maria spune:

    Multumesc Domnului Dr Soare pentru initiativa,

  3. CSC OLtenita spune:

    Si in special specialistii CSC Oltenita care se asigura in permanenta de terapiile si legislatia specifica desfasurarii unui astfel de complex de servicii comunitare .Intotdeauna se uita de acesti specialisti, care au pregatire superioara in domeniu ( cursuri universitare aprofundata, mastere ), si ar fi foarte corect fata de acestia sa fie enumerati: Viorela Brighila psiholog, Surdu Aura, logoped, Chirea Roxana psiholog, Darius Octavian Costea asistent social, Bebereche Adina asistent social, Carmen Mititelu logoped. Va multumim totusi ca probabil veti accepta si acest comentariu…………probabil.

  4. ratcu forina spune:

    Intotdeauna se uita de cei care se ocupa si au grija intr-adevar de acesti copii 24 din 24,si ma refer la educatoare supraveghetoare,asistente medicale.Majoritatea au studii superioare in domeniul acesta,dar niciodata nu sunt mentionate. Va multumesc,daca veti accepta acest comentariu.

  5. NICOLETA T. spune:

    ACESTI COPII SUNT INGRIJITI FOARTE BINE DATORITA EDUCATOARELOR, SUPRAVEGHETOARELOR SI AS. MEDICALE…DAR NICIODATA NU SE POMENESTE DE ELE…VA MULTUMESC!!

  6. NICOLETA T. spune:

    SI EDUCATOARELE MAJORITATEA AU STUDII SUPERIOARE….DAR IN FINE….

  7. COTEA GABRIEL spune:

    COPII DIN CENTRUL REZIDENTIAL SAU CEI CARE VIN DIN EXTERIORUL CENTRULUI DE RECUPERARE,SUNT BINE TRATATI NU DATORITA MIE CI A TUTUROR CELOR CARE LUCREAZA AICI(ASISTENTE MEDICALE,LOGOPEZI,PSIHOLOGI,MASSEUR ,INGRIJITOARE,EDUCATOARE,ETC),FARA DE CARE NICI O TERAPIE NU AR FUNCTIONA LA NIVEL MAXIM,DEOARECE UN COPIL ARE NEVOIE DE TOATE ACESTEA

  8. csc oltenita spune:

    sa nu se mai laude atat specialistii enumerati mai sus….sunt zile in care nici nu-i vz la fata dar sa mai se ocupe de copii….asta o stie toata lumea…stau bagati la caldura pe birouri si ii surprinzi navigand pe net…sper sa postati acest comm. multumesc!!!!!!!

  9. daniela mischinea spune:

    BRAVOOOO! VA FELICIT PE TOTI CEI CARE A-TI COMENTAT ACEST ARTICOL . ADEVARUL ESTE UNDEVA LA MIJLOC. IMPORTANT ESTE CA TOTI CEI CARE AU LUCRAT SAU CARE MAI LUCEREAZA LA C.S.C. OLTENITA AU AVUT O MINIMA CONTRIBUTIE LA BUNASTAREA ACESTOR COPII. PACAT CA SUNT FOLOSITI CA ;ARMA; IN ACESTE SICANARI INTERMINABILE CARE AU LOC ZI DE ZI IN INTERIORUL ACESTUI COLECTIV ;SCOLIT; CARE ACTIVEAZA LA C.S.C. OLTENITA . O FOSTA COLEGA