Părintele Bogdan Cipleu coordonează un proiect social-filantropic

La Olteniţa se află în desfăşurare un concurs naţional de miniproiecte cu specific „educaţie social-filantropică”. Concursul intitulat „Copilul învaţă iubirea lui Hristos” include un număr de 34 de copii coordonaţi de părintele Bogdan Cipleu. La Olteniţa s-a ales tema „Inima copilului, chipul lui Hristos”. Copiii participanţi sunt membri ai ansamblului „Suflet de copil” şi ai grupei de cateheză.

„În cadrul acestor mini-proiecte se doreşte ca micuţii noştri creştini să fie antrenaţi în activităţi creative, care să fie expuse comunităţii parohiale şi comunităţii locale şi care să sensibilizeze şi atragă pe credincioşi pentru a se alătura acestor micuţi în activităţile filantropice. Ceea ce s-a şi întâmplat. Noi am avut astăzi un spectacol în faţa seniorilor din Căminul pentru Persoane Vârstnice, la biserica parohiei noastre şi în urma acestui spectacol am avut câţiva membri ai comunităţii care s-au oferit a oferi copiilor câteva alimente, dar şi bunuri constând în jucării, hăinuţe şi rechizite, pe care copiii la rândul lor le-au dăruit acestui cămin astăzi, dar şi unităţii de Asistenţă Medico-Socială cât şi copiilor din Complexul pentru Servicii Comunitare Olteniţa. Lângă noi am avut şi Asociaţia Creştin Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, care ne-a pus la dispoziţie un set de icoane zugrăvite cu chipul Maicii Domnului dar şi cu chipul Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor, care au fost dăruite Spitalului Municipal Olteniţa pentru secţia pediatrie-maternitate, unde copii au dăruit câteva din cele necesare bunei desfăşurări a activităţii acestei secţii.” declară părintele Bogdan Cipleu, de la parohia „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Olteniţa.

Perioada de implementare a proiectului este 27 februarie-23 martie 2012, iar beneficiari ai miniproiectului sunt persoanele instituţionalizate de la Căminul de Bătrâni Olteniţa, copiii din secţia de pediatrie, maternitate şi mamele acestora, asistaţii internaţi în Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Olteniţa, mamele şi copiii cazaţi în Complexul pentru Servicii Comunitare Olteniţa.

În cadrul miniproiectului social – filantropic, a avut loc un concurs de desen și creații literare ”Gânduri de copil ”. Lucrările realizate fac obiectul unor expoziții organizate la biserica parohiei “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Oltenița, la Spitalul Municipal Oltenița și Căminul pentru Persoane Vârstnice Oltenița.

Printre alte activităţi propuse pentru desfăşurarea miniproiectului, se mai numără pregătiri de piese de teatru cu temă religioasă, concursuri de eseuri literare sau poezii, acţiuni de colectare de articole de îmbrăcăminte, rechizite şi jucării ce vor fi oferite altor copii aflaţi în situaţii dificile, copiilor cu handicap sever din Complexul Servicii Comunitare Olteniţa. Tot în cadrul miniproiectului, se vor organiza ore de cateheză cu titlul “Copilul învaţă iubirea lui Hristos”  după împlinirea fiecărei activităţi desfăşurate în proiect, pentru a face un rezumat al lucrărilor împlinite cu identificareea realizărilor şi importanţa acestora.

Părintele Bogdan Cipleu şi-a propus să prezinte copiilor “modele creştine de urmat în împlinirea faptelor bune şi a iubirii de Dumnezeu şi aproapele”, iar o altă activitate menită să dezvolte la copii spiritul creator şi politeţea este întocmirea şi transmiterea unei scrisori de mulţumire  din partea copiilor pentru cei implicaţi în susţinerea activităţilor miniproiectului.

Miniproiectele de educaţie filantropică vor fi trimise la protopopiate în perioada 26-30 martie 2012. În perioada 1-15 aprilie va avea loc evaluarea şi premierea celor mai bune 3 miniproiecte la nivel de protopopiate. În perioada 25 aprilie-5 mai va avea loc evaluarea şi premierea celor mai bune 3 miniproiecte la nivel de eparhie.

La nivel naţional, va fi premiată câte o echipă din fiecare eparhie-cea care a obţinut premiul I, reprezentată la ceremonia de premiere din 21 mai 2012 de preotul coordonator şi de un copil. Cele 29 de echipe din ţară vor primi diploma şi premii în obiecte. Cheltuielile vor fi acoperite de Biroul de Catehizare a Tineretului din cadrul Sectorului Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române.

Laura Suzeanu

Comentarii

  1. Vali_REK spune:

    Felicitari.
    Este minunat ca in zilele noastre au loc astfel de actiuni.
    Vorbind de copii si tineret cred ca actiunile de acest fel trebuie repetate si sustinute.
    Faptul ca un copil invata sa munceasca si munca-i este rasplatita iar apoi el sa ofere putin din putinul dobandit de el unor batrani fara posibilitati este fantastic.
    Sincer, este prima actiune cu adevarat educativa de care am auzit in ultimii ani.
    Felicitari organizatorilor. Bravo copiilor si mult succes in continuare.

  2. florin spune:

    Bravo bravo,dar de ce nu ati sponsorizat si dvs? ca nu cred sa fi fost asa greu ca toti”greii” orasului sa dea si ei cate ceva…

  3. Vali_REK spune:

    Draga Florin,
    Probabil ca esti suficient de tanar si nu ma cunosti foarte bine, eu vorbesc (scriu) doar cand „am loc”.
    Nu este cazul sa facem reclama aici dar citez „am avut câţiva membri ai comunităţii care s-au oferit a oferi copiilor câteva alimente, dar şi bunuri constând în jucării, hăinuţe şi rechizite”
    By the way … insist sa cred ca nu fac parte din categoria „greii”
    Cu respect Vali