Patru zile de spectacole si concursuri cu ocazia implinirii a 159 de ani de la fondarea municipiului Oltenita

Olteniţa va împlini, în data de 23 aprilie a.c., 159 de ani de la fondarea municipiului. În fiecare an, cu ocazia acestei zile, oraşul îmbracă haină de sărbătoare, iar acţiunile organizate în cinstea aniversării sunt alese după bugetul anului respectiv. Consiliul Local a fost coorganizator alături de Primăria Olteniţa de fiecare dată când s-au organizat evenimente de Ziua Municipiului Olteniţa.

Foto Arhiva

Astfel, se va pune la dispoziţie gratuit arealul de desfăşurare a evenimentului pe bulevardele Tineretului şi Republicii. La eveniment vor fi antrenate toate forţele de ordine de la Poliţia Naţională, Poliţia Comunitară până la jandarmi, dar şi echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) la care se vor alătura asistenţii de ambulanţă. S-a stabilit ca în această perioadă şi anterior cu o lună desfăşurării evenimentului să nu se aprobe instalarea altor activităţi concurente în aer liber în spaţiul derulării acţiunilor sau în apropiere.

Anul acesta, decizia a fost ca Ziua Municipiului Olteniţa să să fie sărbătorită în perioada 19-23 aprilie a.c.. Manifestările ocazionate de aniversarea a 159 de ani de la înfiinţarea municipiului Olteniţa vor începe cu seara zilei de 19 aprilie şi se vor încheia în seara zilei de 22 aprilie. Printre organizatorii acestui eveniment se numără şi Agenţia Judeţeană „Sportul pentru Toţi”, Clubul Elevilor Olteniţa, Events Management Company.

Spectacole, competiţii sportive şi foc de artificii, de Ziua Olteniţei

Agenţia Judeţeană”Sportul pentru Toţi” va asigura desfăşurarea concursurilor şi competiţiilor sportive, va oferi premii pentru participanţi, diplome pentru ocupanţii primelor trei locuri la fiecare concurs şi competiţie sportivă. Clubul Elevilor va asigura susţinerea unui program artistic, iar Events Management Company va realiza managementul evenimentului în aer liber. Sarcinile reprezentanţilor de la Events Management Company vor fi diverse, de la contractarea cu firmele participante la eveniment până la respectarea anumitor reguli generale legate de normele PSI şi căile de acces. De asemenea, reprezentanţii societăţii se vor ocupa cu instalarea echipamentului tehnic de scenă profesionist pentru toate zilele de desfăşurare a festivalului. Compania va contracta cu firmele prezente la eveniment ce vor desfăşura activităţi economice şi va asigura logistica berăriilor ce vor fi montate. Reprezentanţii Events Management Company vor organiza concerte în fiecare seară. Compania va promova evenimentul prin afişe, fluturaşi şi alte suporturi în Olteniţa şi localităţile limitrofe. Aceasta va organiza şi focurile de artificii din 22 aprilie.

HI-Q

Trupa Hara

Nicolae Rotaru

Potrivit programului de spectacol, vineri 20 aprilie pe scenă vor urca Ansamblul Folcloric “Doina Bărăganului”, Nicolae Rotaru, Silvia Dumitrescu şi Trupa Hara. În ziua de 21 aprilie vor fi alături de olteniţeni trupe locale şi Trupa Etajul 4, iar pe 22 aprilie vor susţine spectacol formaţia HI-Q şi Doru Octavian Dumitru. În fiecare zi de 19, 20, 21, 22 aprilie, Events Management Company va organiza concursuri şi secvenţe de Karaoke Still cu animaţie.

Laura Suzeanu