La Olteniţa se doreşte un sistem medical bine organizat cu medici de specialităţi diferite

Consiliul Local al municipiului Olteniţa, în colaborare cu Spitalul Olteniţa, vor acorda medicilor specialişti anumite facilităţi pentru atragerea lor în sistemul medical olteniţean. Medicii specialişti primesc astfel o primă de instalare de 12.000 de lei, modalitatea de plată urmând a se stabili prin contractul individual de muncă şi un spaţiu de locuit în folosinţă gratuită pe o perioadă de 12 luni sau plata chiriei în cazul în care spaţiile libere deţinute de primărie sau spital sunt insuficiente.

Potrivit Hotărârii de Consiliu Local emisă şi aprobată în ultima şedinţă a consilierilor, medicii astfel stimulaţi sunt obligaţi să lucreze 5 ani în spital. Nerespectarea de către beneficiari a prevederilor stabilite mai sus îi obligă pe aceştia să restituie prima de instalare proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită de comun acord iniţial şi plata chiriei suportată de angajator. Aceste dispoziţii se vor înscrie în contractul individual de muncă. În situaţia în care prin reorganizare Spitalul Olteniţa este desfiinţat, nu mai este nevoie ca medicii să restituie prima de instalare.

Spitalul Municipal Oltenita

Edilul şef explică situaţia actuală în care se află spitalul olteniţean: “Restructurarea spitalului prin reducerea numărului de posturi nu implică prevederile stipulate în cazul reorganizării. Acest proiect ne detaşează pe noi de alte unităţi medicale. Călăraşi-ul este în prag de desfiinţare la secţia de cardiologie şi chirurgia de asemenea să nu mai funţioneze, pentru că nu au ATI-şti pe chirurgie şi vin doi din Bulgaria. Cardiologia nu s-a desfiinţat pentru că dr. Igor Rusu (medic cardiolog din Olteniţa n.r.) a înţeles că este o problemă acolo şi ca să-i ajutăm, are un contarct acolo, e greu şi pentru el să se ducă o zi pe săptămână dar face asta. Ca să lămurim medicii de ce să vină la noi şi să nu se ducă la Călăraşi, e bine să procedăm aşa, să le oferim aceste facilităţi. Cât priveşte ultima situaţie a medicilor, momentan avem nevoie de radiolog, orl-ist-ul vine dacă-i cumpărăm aparatură medicală şi ar fi bine că e din Olteniţa şi poate se reîndrăgosteşte de municipiul nostru, dermatolog avem, vrea să rămână aici din informaţiile noastre, psihiatru avem, ortoped avem care face inclusiv operaţii şi este foarte competent. Mai avem nevoie de un ATI-ist, iar de joi (26 aprilie n.r.) avem medic de laborator. Ne-a venit o donaţie importantă în laborator, cu un aparat cu care să dotăm laboratorul şi cu puţină reparaţie în interior va fi bine. Dacă vom reuşi să cumpărăm şi acest aparat care costă undeva la 15.000 de euro şi facem şi reparaţii în laborator, putem obţine autorizaţia RENAR, în aşa fel încât laboratorul nostru va putea să lucreze şi pentru terţi, lucru foarte important şi atunci vom intra în competiţie. Blocul operator trebuie reabilitat şi mai avem să obţinem aprobare pentru Compartimentul Primiri-Urgenţe (CPU). De când au venit doctori noi, cu specialităţi noi, dacă veţi merge în policlinică, veţi vedea ce aglomeraţie este în ambulatoriu.” declară Costinel Milescu.

 Laura Suzeanu