VIDEO * Oltenitenii si referendumul

Mai sunt două zile până la referendumul de duminică, 29 iulie 2012, când românii sunt consultați pentru a doua oară în legătură cu demiterea președintelui suspendat, Traian Băsescu. În urma schimbărilor de pe scena politică, România și-a atras critici serioase din partea presei străine și reacții dezaprobatoare din partea oamenilor politici importanți ai Uniunii Europene cu privire la modul de exercitare a democrației, românii trebuie să decidă dacă vor schimbarea liderului de la Cotroceni sau doresc continuarea mandatului  președintelui suspendat.

Referendumul din 29 iulie 2012 va fi al treisprezecelea din istoria României, după ce românii au mai fost consultați prin referendum sau plebiscit în timpul lui Alexandru Ioan Cuza cu privire la constituția care la vremea respectivă se numea Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris. De asemenea, populația a fost consultată cu privire la alegerea lui Carol I ca domnitor al Principatelor Române, votul era universal, puteau vota cetățenii cu vârsta peste 21 de ani, femeile nu aveau încă drept de vot. În 1941, Mareșalul Ion Antonescu a solicitat organizarea a două plebiscite  prin care cetățenii erau consultați cu privire la desființarea Gărzii de Fier și decizia de a continua războiul alături de Germania.

Și regimul comunist a apelat la acest instrument consultativ de două ori, în anul 1986 în urma căruia au fost reduse cu 5% cheltuielile militare, iar cel de-al doilea referendum s-a soldat cu interzicerea contractarii de credite din străinătate.

În 1991, populația a fost consultată cu privire la modificarea Constituției.  Următorul referendum a avut loc în 2003, când populația a fost de acord cu adaptarea legislației în conformitate cu Uniunea Europenă și NATO.

În 2007, timpul mandatului președintelui Traian Băsescu, românii au fost consultați dacă sunt de acord cu demiterea președintelui suspendat de Parlament prin 322 de voturi, atunci aproximativ 75% din populație a dorit reîntoarcerea sa la Palatul Cotroceni. Repus în funcție, președintele Traian Băsescu a inițiat un referendum cu privire la introducerea votului uninominal pentru alegerile parlamentare, atunci votul nu a fost validat de Curtea Constituțională din pricina procentului mic al prezenței la urne. Cel de-al treilea referendum inițiat de Traian Băsescu a fost organizat în 2009  cu privire la desființarea Parlamentului bicameral în favoarea celui unicameral și reducerea numărului parlamentarilor la 300, dar acesta a avut rolul unui sondaj oficial, căci Parlamentul a acordat aviz negativ, ceea ce nu permitea continuarea demersului legislativ.

Oltenitenii, intre DA si NU

Pe 29 iulie 2012, cetăţenii români vor fi intrebaţi pentru a doua oară cu  privire la  continuarea mandatului preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Pentru validarea rezultatului referendumului de duminică este necesară prezentarea la urne a 50% + 1 dintre alegători, iată dacă olteniţenii se vor prezenta sau nu la vot. – vezi video –

Lavinia Iancu

Comentarii

  1. OCTAVIAN spune:

    unii dintre cei intervievati nici nu stiu sa vorbeasca! urat ! am ris cu lacrimi 😉 pana la urma e dreptul fiecaruia sa stea acasa sau sa mearga la vot!
    Bunicel interviul, se putea si mai bine! Va multumesc!

  2. B.Marian spune:

    Nu votez, stau acasa.
    Nu vreau sa legalizez o ilegalitate, o hotie, o manipulare grosolana.
    Besescu nu a incalcat Constitutia, deci nu trebuia suspendat.
    Ponta,Crin,Iliescu,Voiculescu = COMUNISTI.
    Romani, stati acasa, nu va duceti la vot !
    Respect.

  3. S. Petrisor spune:

    – daca asta e lovitura de stat … as dori sa stiu si eu ce a fost in 1989 cand in decembrie a fost asasinat un om … si vreau o definitie exacta a asa zisei „lovitura de stat”
    – daca usl = comunism atunci basescu cand vine si impune ca presedinte de stat sa nu te uiti timp de o saptamana la antena 3 ce e … e democrat ???

    cei care au murit in 1989 au murit pentru a ne inbunatatii viitorul dar cu, conducerea de acum niciodata nu o sa avem un viitor in tara asta

  4. Johnny spune:

    „noi votam dar nu stim ce votam”. Cata dreptate are batrana care spune atat de natural si simplu, lucrurilor pe nume.