Pensiile din Călăraşi sunt printre cele mai mici din ţară

În trimestrul I 2012, numărul mediu al pensionarilor (exclusiv pensionarii MApN, MAI, SRI, cei din evidenţa Casei de Asigurări a Avocaţilor şi Culte), în judeţul Călăraşi a fost de 80.699 persoane, mai mic cu 2,8% faţă de trimestrul I 2011 şi cu 0,8% faţă de trimestrul IV 2011.

Această scădere s-a datorat, în principal, scăderii numărului pensionarilor de asigurări sociale agricultori (cu 7,9% faţă de trimestrul I 2011, respectiv cu 2,2% comparativ cu trimestrul IV 2011). Distribuţia după sistemul de pensionare reliefează faptul că ponderea pensionărilor de asigurări sociale a crescut cu 0,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (99,9%). Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 81,6% din numărul total al pensionarilor, ponderea lor fiind mai mare cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu trimestrul I 2011.

foto: evz.ro

Pensionarii agricultori au înregistrat o scădere faţă de aceeaşi perioadă, atât ca cifră absolută (-1265 persoane) cât şi ca pondere în totalul pensionarilor (de la 19,3% în trimestrul I 2011 la 18,3% în trimestrul I 2012). Pensia medie lunară impozabilă pe total judeţ, în trimestrul I 2012, a înregistrat o creştere de 2,1%  faţă de trimestrul I 2011 şi de 0,2% faţă de trimestrul IV 2011. Pensia medie a pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost de 655 lei, mai mare cu 1,7% faţă de trimestrul I 2011 şi cu 0,2% faţă de trimestrul IV 2011. În perioada analizată,  pensia medie de asigurări sociale agricultori a înregistrat o creştere de 0,3% faţă de trimestrul I 2011 şi s-a menţinut la nivelul înregistrat în trimestrul IV 2011. Nivelul redus al pensiei medii a agricultorilor a influenţat negativ atât nivelul pensiei medii de asigurări sociale cât şi a celei pe total judeţ. În trimestrul I 2012, pensia medie lunară de asigurări sociale de stat, la nivel de ţară, a fost de 777 lei.

Peste două treimi din judeţele ţării s-au situat sub media pensiei la nivel naţional, valorile cele mai reduse înregistrându-se în judeţele : Giurgiu (623 lei), Botoşani (634 lei), Vrancea (650 lei), Vaslui (653 lei) şi Călăraşi (655 lei).

sursa: radio voces campi