Cristina Drăgan este iniţiatoarea unui proiect sportiv de streetball

Prof. de sport Cristina Drăgan, consilier local şi directorul Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Olteniţa, a iniţiat un proiect pe care l-a prezentat consilierilor locali în ultima şedinţă de plen. Proiectul „Sport în cartierul meu” presupune amplasarea a şapte terenuri de streetball 3/5 m în şapte locaţii ale municipiului Olteniţa, pe domeniul public local. Potrivit descrierii proiectului, panourile se vor confecţiona din materiale dure şi plasă din lanţ sau plasă împletită pentru a preîntâmpina deteriorarea rapidă sau furtul. Prof. Cristina Drăgan dezvoltă ideea sa: “Ieşind mult în exterior, am câştigat experienţă şi vreau s-o transmit mai departe. În Serbia am vazut cu ani de zile în urmă un proiect de genul acesta, în fiecare oraş din Serbia teren de streetball, ulterior populaţia nagajându-se că practică sportul la ei acasă nu numai în mod organizat. Astfel, sârbii au câştigat campionat mondial după implementarea acestor proiecte. Plecând ce la această idee este benefic şi pentru Olteniţa să amplasăm 7 terenuri de 3/5 în diferite zone ale oraşului, astfel încât să acoperim tot oraşul cu aceste terenuri, urmând să stabilim la Urbanism locaţiile respective. Am fost cu consileirii din comisie pe teren cei 5 am găsit câteva locaţii numai că nu ştim dacă este terenul Consiliului Local sau nu. De aceea trebuie să vorbim cu cei de la Urbanism. Proiectul nu se adresează doar copiilor, ci şi tinerilor şi celor în vârstă. Nu există limită de vârstă. Cine doreşte să facă mişcare este invitat acolo. Terenul poate fi utilizat şi la tenis cu piciorul şi la badmington şi la volei. Dacă avem materialele, mâna de lucru este gratuită, panourile le facem la liceul nostru cu maiştrii noştri.” declară prof. Cristina Drăgan.

In Oltenita vor fi amenajate 7 terenuri de streetball | foto: streetballchallenge.net

La acest proiect, profesoara Drăgan a gândit trasarea terenurilor cu vopsea de autostradă, respectându-se standardele de 5 cm grosime la aliniere. De asemenea, se vor respecta regulile celorlalte dimensiuni. Cristina Drăgan motivează necesitatea acestui proiect prin faptul că în Olteniţa nu există în prezent o bază sportivă pentru nici o disciplină, prin implementarea altor proiecte se va dezvolta sportul de performanţă. Directoarea Liceului Bălcescu doreşte reintegrarea în oraş a sporturilor de altădată, reintegrarea sporturilor cu tradiţie în oraş, unul din obiective fiind şi înfiinţarea în viitor a unui Club Sportiv Municipal, în primă fază cu structură privată. Un alt obiectiv urmărit de prof. Drăgan este autoselecţia celor care participă la asemenea activităţi şi atragerea a cât mai mulţi participanţi. Pentru profesoara de sport şi consilier local practicarea sportului  şi a mişcării sunt foarte importante în dezvoltarea capacităţilor mentale şi fizice ale organismului uman.

Profesoara Drăgan descrie şi regulamentul streetball. Astfel, se joacă 3 la 3 pe jumătate de teren cu reguli standard pentru baschetul clasic, baschetul are loc între două echipe cu 3 jucători fiecare, iar scopul fiecărei echipe este introducerea mingii în coşul adversarului şi încercarea de a împiedica adversarul să introducă mingea în coşul propriu. Echipa care înscrie mai multe coşuri este declarată câştigătoare. Mingea poate fi pasată, aruncată, rostogolită, driblată în orice direcţie. Terenul va fi delimitat de linii de 5 cm grosime, liniile pe lăţime şi cele pe lungime. Banca de rezervă se va muta la 2 metri de terenul de joc. Semicercurile se vor trasa conform FIBA. Un meci are 4 reprize a câte 10 minute cu 2 minute pauză între sferturi. După fiecare coş marcat, mingea se repune la linia de fund a terenului.

Laura Suzeanu

Comentarii

  1. Mugurel C. spune:

    Bravo Cristina , avem nevoie sa i tinem ocupati pe tineri cu activitati care sa i tina departe de alte tentatii neortodoxe ….. noi te sustinem ( macar moral ) in demersurile pe care le faci .

  2. JohnnY spune:

    Foarte Bine era si cazul sa se ia o hotarare de genul acesta. Multumim Doamna Directoare

  3. LIDIA C. spune:

    In sfarsit ceva bun pentru Oltenita.

  4. rata spune:

    O ce bine era si cazul pentru ca la liceul fost sahia nu ne mai lasa sa jucam.Suntem un grup destul de mare de jucator i.

  5. Dragoman spune:

    [*****] OLTENITA ARE NEVOIE DE ECHIPA DE FOTBAL, NU TE STREETBALL !

  6. S Petrisor spune:

    chiar ar trebui si altceva nu numai fotbal … ceva sa ne destindem. nu avem unde sa mai jucam un basket si toate cele

  7. Laurentiu-George Chiforescu spune:

    Bravo, Cristina, important e ca faci ceva, puterile sunt mici, fondurile putine, inertia mare… Sunt convins ca, daca ai putea, ai face mult mai multe si nu numai in sport…

  8. Ruse Mircea spune:

    Multumim foarte mult!Dupa atatia ani cineva s-a gandit si la restul tinerilor din oras care nu se omoara asa de mult cu fotbal-ul.