Echipa din Olteniţa a venit cu diplome de la Olimpiada Meşteşugurilor de la Sibiu

Clubul Elevilor Olteniţa a participat şi anul acesta la Olimpiada Naționala a Meșteșugurilor Artistice Tradiționale, care s-a desfășurat între 23 și 26 august la Sibiu. Astfel, două talente ale cercului de artă populară din cadrul Clubului Elevilor Olteniţa, însoţite de profesor îndrumător Ecaterina Mitran au ajuns pe meleagurile transilvănene în minunata zonă a Sibiului. Potrivit profesoarei Mitran, la concursul tradiţional renumit au participat anul acesta 139 de elevi din ţară, însoţiţi de profesorii îndrumători.

 

Lucrările elevelor din Olteniţa au fost apreciate de juriu

La muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, eleva Prodan Ştefania a pictat icoana pe lemn Maica Domnului cu Pruncul, pentru care a obţinut locul I, tehnica lucrării fiind bizantină. Cealaltă talentată artistă a obţinut locul II la concursul de icoane pe sticlă pentru reprezentarea Sfântului Gheorghe. Este vorba de Paraschivescu Arlena, care a intrat în competiţie alături de alţi 49 de concurenţi, această competiţie fiind considerată mai grea decât cea a icoanelor pictate pe lemn, la care au participat numai 10 elevi. “Lucrările au fost apreciate de juriu, ele au fost considerate lucrări mai ample. Rezultatul fetelor mă mulţumeşte foarte mult, fiindcă acolo vin elevi foarte bine pregătiţi. Spre exemplu sunt centre de etnografie în Făgăraş renumite, aşa că nu avem decât să ne mândrim cu ce am obţinut. Noi am lucrat în acrilic, alţii au lucrat tradiţional cu emulsie, tempera şi alte material specifice. Este un program de recuperare şi revitalizare de către tineri, în contextul creaţiilor artistice populare tradiţionale. Olimpiada este un loc unde se remarcă talentele si aptitudinile elevilor, în sensul producerii de valori autentice de artă populară tradiţională. În fiecare an se întâlnesc aici cei mai valoroşi creatori. Aici vin din centre de veche tradiţie meşteşugareasca, cu care noi trebuie să concurăm.” declară prof. Ecaterina Mitran pentru olteniteanul.ro. În fiecare an de când participă la concursul de la Sibiu, Clubul Elevilor Olteniţa, prin cercul de artă populară, se poate mândri cu premii frumoase.

 

Profesor Mitran a menţionat şi faptul că cele două fete care au mers la Sibiu au câştigat premiul I la concursul “Lumină din Lumina Învierii”, ediţia a VII-a. Prodan Ştefania are 17 ani şi este din localitatea Mitreni. Ea frecventează cu mare drag cercul de artă populară din cadrul Clubului Elevilor Olteniţa. Paraschivescu Arlena are 15 ani şi este una din elevele foarte talentate şi inspirate ale profesoarei Ecaterina Mitran. Ea este înscrisă la mai multe cercuri din cadrul clubului.

 

Tradiţionala Olimpiadă a Meşteşugurilor Sibiu cuprinde multe genuri de artă populară

 

La olimpiada sibiană sunt reprezentate toate genurile artei populare: olărit, ţesut, brodat, confecţionat podoabe sau măşti, cojocărit, curelărit, sculptură în lemn, prelucrarea sau decorarea metalelor, osului sau cornului, confecţionat instrumente muzicale, pictat icoane pe lemn sau sticlă, brodat, cusut,broderie, cojocărit, încondeiat ouă, împletit paie, foi de porumb sau nuiele.

 

Olimpiada Naţională a meşteşugurilor artistice tradiţionale, ajunsă anul acesta la a XVII-a ediţie, se desfăşoară în fiecare an la Sibiu, în Complexul Muzeal Astra sub egida Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu. Olimpiada este parte integrantă a programului de revitalizare şi recuperare a patrimoniului imaterial, cunoscut sub numele de Tezaure Umane Vii, derulat de Muzeul ASTRA şi urmăreşte să conştientizeze populaţia şcolară asupra valorilor perene ale civilizaţiei populare.

Ediţia de anul acesta s-a bucurat de participare internaţională, prin prezenţa unui grup de elevi din Bulgaria, coordonaţi de Tsvetomira Nicolova, muzeograf în cadrul Complexului de Arhitectură şi Etnografie ETAR şi profesoarele Rositsa Rusova şi Krasimira Angelova.

Muzeul ASTRA-continuarea primului muzeu etnografic al românilor

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA este situat în Pădurea Dumbrava, la 4 km de oraşul Sibiu. Spaţiul impresionant din Dumbrava prezintă, în zone armonios marcate ca spaţiu si tematică, lumea minunată a satului românesc. Muzeul în aer liber a fost infiinţat în anul 1963, de către o echipă condusă de Cornel Irimie, sub denumirea de Muzeul Tehnicii Populare. Din anul 1990 muzeul se numeşte Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale. Ideea de a deschide un muzeu etnografic este însa, mai veche, actualul muzeul fiind o continuare a primului Muzeu Etnografic-Istoric al Românilor din Transilvania, fondat la Sibiu în 1905 şi închis în 1950.

Inspectoratul Şcolar Călăraşi a asigurat transportul echipei din Olteniţa care a reprezentat judeţul nostru la Sibiu, iar cazarea şi masa au fost asigurate de Inspectoratul Şcolar Sibiu şi Muzeul ASTRA.

Laura Suzeanu 

Comentarii

  1. Stefi spune:

    Felicitari pentru profesoara Caty Mitran si elevi ei, ca sant foarte talentate!