VIDEO * Află de ce și-a schimbat sediul biblioteca municipală și vezi cum arată acum!

A trecut aproape un an de când Biblioteca Municipală din Oltenița și-a mutat sediului din parcul central pe strada Argeșului, nr.10, în clădirea ce a aparținut Școlii Generale Nr.2.

Doamna bibliotecară, Nicoleta Calenciuc,  ne-a vorbit despre despre situația bibliotecii de când s-a mutat în sediu nou.

După câteva decenii bune în care biblioteca orășenească  a rămas statornică umbrită de arborii din parcul mare, se pare că vechea construcție nu se mai potrivește cu standardele prezentului, așa că  din anul 2011 cărțile și-au mutat sălașul din cauza stării avansate de degradare în care se afla bătrâna bibliotecă, igrasia, umiditatea, ferestrele, podeaua și chiar acoperișul nu asigurau cărților mediul propice depozitării, multe dintre cărțile aflate în magazie degradându-se și  trebuind  să fie scoase la casare.  Astfel, odată cu intrarea Bibliotecii Orășenești în programul național Biblionet-lumea în biblioteca mea,  autoritățile locale împreună cu biblioteca au trebuit să asigure un spațiu mai mare pentru depozitarea calculatoarelor pe care urma să le primească în cadrul acestui proiect , acesta este un alt motiv care a favorizat mutarea bibliotecii. Programul  Biblionet are ca obiectiv facilitarea accesului populației la mijloacele tehnologiei informaționale,pe scurt, programul Biblionet și-a propus să doteze peste 2000 de biblioteci publice atât din zona urbană, cât și din cea rurală cu calculatoare având conexiune la internet, computerele erau menite să faciliteze accesul utilizatorilor la serviciile financiare, sociale sau administrative din mediul online, dar vizează și aspecte sociale precum comunicarea cu rudele din străinătate. Programul Biblionet  a început în 2011 este un parteneriat între câteva firme private alături de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale,  iar corporația lui Bill și Mellisei Gates, Microsoft, a donat software în valoare de aproximativ 15 milioane de dolari către bibliotecile din România.

sala de lectura a bibliotecii municipale

Mutarea locației, s-a dovedit  benefică, statisticile arată că cei care îi trec pragul sunt mai numeroși decât cei care vizitau biblioteca din parc, în medie 25 de cititori pe zi. Înscrierea la bibliotecă se face facil,  cu buletinul, abonamentul este gratuit, nu se percepe nicio taxă pentru folosirea calculatoarelor din dotare și a internetului. Fișa unui cititor este valabilă timp de 5 ani de la momentul înscrierii, acesta figurând în statisticile realizate de instituție. O carte împrumutată trebuie returnată în termen 14 zile, nereturnarea sa atrage după sine trimiterea de înștiințări acasă, și chiar recuperarea cărții de la domiciliul cititorului ca ultimă soluție.

Biblioteca este repartizată pe încăperi, secția împrumut copii, secția împrumut adulți, sala de lectură și sala cu calculatoare.  Toate cărțile pot fi împrumutate, excepție făcând volumele din sala de lectură, care pot fi consultate doar în incinta bibliotecii, în felul acesta servind mai multor persoane.

Noul sediu permite găzduirea unui număr mai mare de persoane, ca urmare biblioteca găzduiește mai des evenimente culturale sau chiar activități didactice interactive.

Îmbucurător este faptul că există cititori de toate vârstele, copii, adulți, pensionari, persoane aparținând tuturor categoriilor socio-profesionale,  iar aria de lectură solicitată este variată, de la lecturile obligatorii pentru școală, la beletristică , sociologie, psihologie.

Rafturile bibliotecii găzduiesc  53 236 de volume, multe dintre ele fiind împrumutate.

În prezent biblioteca comunică cu bibliofilii prin telefon, însă ia în considerare posibilitatea noilor media ca formă de interacțiune.

Lavinia Iancu

Comentarii

  1. dinu spune:

    Un lucru foarte bun. Se poate si mai mult!..De ce nu si o biblioteca electronica.