Azi dimineata – 33 de perchezitii efectuate de politisti in Budesti si Fundeni

Budeşti – Fundeni – 33 de percheziţii, efectuate de poliţişti, la locuinţele mai multor suspecţi de ultraj contra bunelor moravuri

Poliţiştii au găsit mai multe obiecte contondente, săbii şi o armă în urma celor 33 de percheziţii efectuate, în această dimineaţă, în oraşul Budeşti şi comuna Fundeni, din judeţul Călăraşi, la locuinţele mai multor persoane suspectate de ultraj contra bunelor moravuri.

La acţiune au participat ofiţeri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale (IGPR), luptători S.I.I.A.S. din cadrul I.G.P.R., poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Călăraşi, de la Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Intervenţie Rapidă, de la Poliţia Municipiului Olteniţa, Poliţia Oraşului Budeşti şi posturile de poliţie arondate.

 
În cauză s-a beneficiat de sprijinul informativ al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al D.G.I.P.I.
La locuinţele suspecţilor au fost găsite mai multe obiecte contondente, săbii şi o armă care a fost ridicată în vederea stabilirii legalităţii deţinerii.
Poliţiştii urmează să pună în executare 33 de mandate de aducere. Până în acest moment, 23 de persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Călăraşi pentru audieri cu privire la implicarea în fapte de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, vătămare corporală şi distrugere.


Reamintim că starea conflictuală a avut loc în seara de 12 septembrie a.c., între membri ai unor familii din comuna Fundeni şi din oraşul Budeşti, urmarea unui conflict produs în penitenciar, între doi bărbaţi din aceste localităţi, condamnaţi pentru săvârşirea de infracţiuni cu violenţă (viol şi tâlhărie).
În altercaţia, în care au fost folosite obiecte contondente, trei persoane au fost rănite, având nevoie de îngrijiri medicale, fiind avariate şi două autovehicule. Conflictul a fost aplanat de luptătorii Serviciului de Intervenţie Rapidă, deplasaţi la faţa locului.

IPJ Calarasi

Comentarii

  1. OCTAVIAN spune:

    Daia erau vreo 8 masini de politie in tot Budestiul? Am vazut asta cand mergeam la serviciu! Au innebunit dreeaq si astia, scandaluri intre clanuri.

  2. robert spune:

    dar in budesti…te lasa fara cuvinte cand intri…copii e sosea,lume pe sosea care nici macar nu se dau la o parte cand vede cate o masina,din contra…dar nu ai ce sa faci,incetinesti si mergi in spatele lor,daca comentezi si nu poate sa te prinda la urma cans ai sa intri in budesti…o sa o patesti…asta-i adevarul…la noi…ca la nimei!!!

  3. ngativu spune:

    an sfarsit si politia asi face treaba asa cum trebuie ca an budesti este mafie si furaciosi de mana cu domni politisti care se fac ca nu vede nimic.an sfarsit poate le vine si domni politisti randu sa fie schimbati si pusi an fata legi sa vedem atunci cine mai sta dre vorba pe strada cu toti mafioti din budesti .jur ca ati este frica sa te duci sa faci o reclamatie la politie ca imediat domni hoti stie cine tea reclamat si atuncin sa te ti frate .ori cum multumesc politiei calarasi ca afacut acest lucru de iau luat pe toti mafioti care statea si te urmarea sa vada ce poate fura de la tine.

  4. mariano197761 spune:

    Mai sunt si alte „lacashe sfinte ” unde le poate vizita Politia Romana, nu numai la Budesti… Mai bine zis, sa isi faca aparitzia numai „mascatii”, ca ei nu pot fi recunoscuti de catre persoanele „pacatoase”, si anchetati presupushii infractori la Bucuresti daca au savarshit vre-o „nelegiuire”… Nu pe la noi sa fie anchetati si judecati , ca la noi, e Dunarea aproape si se spala orice dosar, fie el cat de „greu”…Astia cand se lupta cu sabiile in „lupta”, stau cu un btratz in shold , sau cand trag cu pistolul, isi numara pashii cand se dueleaza ?….De fapt, oamenii sunt doar colectionari, cu muzeul lor propriu si oameni pasnici de altfel nu cum cred organele statului de drept…..Asta e, traim in ROMANIA…..

  5. Marian Chirnogeanul spune:

    Poporul cere executii in piata, nu dosare nefinalizate…