Club Copiilor a marcat începerea anului școlar printr-un spectacol. Vezi la ce ateliere se pot înscrie copiii!

Luni, 17 septembrie, nu doar școlile, ci și Clubul Copiilor și-a deschis porțile pentru a-i întâmpina pe elevi. În după-amiaza primei zile de școală, cei mai talentati dintre școlari care frecventau Clubul din anii precedenți  au oferit un spectacol cu dans, muzică și poezie în Parcul Mare pentru a marca deschiderea oficială a Clubului și reluarea activității pentru anul școlar 2012-2013.

De anul acesta Clubul Elevilor se numește Clubul Copiilor și vine cu câteva noutăți. În funcție de interese, copiii se pot înscrie la unul sau mai multe dintre activitățile Clubului, alegând dintre Cercul de Dans Clasic si Contemporan dansatori pregătiți de domnul prof. Dan Dimitriu, Protecția Mediului, un cerc nou introdus de anul acesta și coordonat de doamna director Mirela Constantin,  Atelier fantezie sub indrumarea doamnei Florina Petre unde copiii pot învăța tehnici manuale diverse, Artă populară cu d-na Ecaterina  Mitran, Educație muzicală, unde copiii înzestrați cu ureche muzicală sunt îndrumați de domnul Dan Pavelescu, iar pasionații de media pot frecventa FotoCineClub, condus de prof. Victorița Colonel,  pașii dansului modern/popular pot fi învățați de la doamna prof. Daniela Durneac. Cu o istorie de 3 ani, cercul de informare despre Studii Europene  poate fi frecventat de viitorii diplomați și politicieni.


În cadrul atelierelor există o împărțire a grupei pe niveluri: începători, avansați și performanți .
Clubul Copiilor a conchis la vorbele marelui filosof Aristotel: Ceea ce avem de invatat sa facem, invatam facand, acestea fiind deviza după care se ghidează.

Munca artistică a copiilor și profesorilor deopotrivă a fost recunoscută în numeroase rânduri la concursuri naționale și internaționale. Iar pentru competițiile viitoare, lotul de dans al prof. Dimitriu a pregătit un dans în kilt și pe muzică de cimpoi denumit KAY-LAIC, Confruntarea irlandeză cu sunet de pantofi, dar si Zicklein, un dans specific Alpilor austrieci.




Pentru pasionații de patru roți puse în mișcare un motor, Clubul Copiilor pune la dispoziție 2 cartinguri ce pot fi folosite de copiii până la 12 ani, sub atenta supraveghere a instructorului maistru, Valentin Postolea.
Aproximativ 1500 de copii figurează înscriși în cadrul cercurilor, iar Clubul Copiilor este un loc bun pentru petrecerea timpului liber în mod util și unde cei mici își pot descoperi talentele alături de  cadrele didactice dedicate. La activități pot participa atât școlari, cât și prescolari.

Lavinia Iancu

Comentarii

  1. mirela spune:

    Dar cainii din curtea clubului elevilor ii vede cineva???daca vine un copil singur la curs nu poate intra de ditamai cainii maidanezi sau mai precis adoptati de personalul care lucreaza acolo!!!e normal asa ???

  2. marius spune:

    redeschideti si cercul de electrotehnica deoarece sunt multi in oltenita care vor sa invete meseria asta
    eu de acolo am inceput si astazi sunt electrician in instalatii energetice
    am inceput pe timpul cand directoare era doamna Benea si profesor de electrotehnica era domnu Nica
    am inceput de la varsta de 10 ani si m-am tinut de electrotehnica pana la 18 ani iar astazi am 27de ani si lucrez in domeniu electroenergetic de 5 ani asa ca eu zic ca este o foarte buna indrumare in viata daca are cine sa iti arate pasii