Ziua Educaţiei – prilej de spectacol, sport, bucurie pentru elevii şi profesorii din localitatea Ulmeni

În fiecare an, pe 5 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Educaţiei, ocazie care scoate în evidenţă valoarea actului didactic şi rolul profesorului în societate. Evenimentul a fost fixat la iniţiativa UNESCO în 1994 şi este marcat în unităţile şcolare din 200 de ţări.

Ziua Mondială a Educaţiei a fost un prilej pentru a pune din nou în centrul atenţiei sistemul de învăţământ. Nu au fost mulţi însă cei care au întors faţa spre educaţie. Şi de această dată, rolul principal l-au jucat tot cadrele didactice. Evenimentul a fost marcat în fiecare şcoală din municipiul Olteniţa cu diverse acţiuni. În localitatea Ulmeni însă, directorul şcolii “Grigore Moisil”, prof. Vifor Dorobanţu, a organizat în această zi o frumoasă acţiune, pentru ca evenimentul să rămână în memoria elevilor şi profesorilor şcolii pe profesorul Dorobanţu care o coordonează. Astfel, a fost inaugurat terenul de sport cu o amplă manifestare artistică şi apoi cu mult aşteptatele meciuri de fotbal între copiii câtorva comune învecinate localităţii Ulmeni şi copiii şcolii din Ulmeni.

Elevii cercurilor de muzică şi dans din cadrul Clubului Elevilor Olteniţa au prezentat un impresionant program artistic în curtea şcolii Ulmeni, sub privirile elevilor din Ulmeni, Olteniţa, Valea Roşie, Mitreni, sub aplauzele profesorilor şi câtorva locuitori din zonă.

Directorul şcolii, Vifor Dorobanţu, ne descrie în câteva cuvinte acţiunea din 5 octombrie şi vorbeşte despre proiectul mult aşteptat de profesori şi elevi.

În această importantă zi, copiii sunt învăţaţi care este rolul educaţiei, fiind îndemnaţi să privească unitatea de învăţământ ca a doua casă.

Ziua Internaţională a Educaţiei este celebrată anual pe 5 octombrie, începând cu anul 1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanţa rolului educaţiei. Este, de asemenea, un moment de reiterare a semnării în 1966 a recomandărilor UNESCO/ILO referitoare la statutul profesorului.

În anul 2011 UNESCO susţine campania de combatere a discriminării sexuale în sistemul de educaţie. În ciuda faptului că sistemul educaţional este în mare parte format din reprezentantele sexului frumos, discriminarea rămâne, totuşi, o problemă. Recomandările UNESCO/ILO din 1996 au stabilit drepturile şi responsabilităţile profesorilor şi standardele internaţionale pentru educaţia continuă, integrarea în câmpul muncii, condiţiile de predare şi învăţare. Aceste recomandări, valabile şi în prezent, mai conţin şi sfaturi practice pentru profesori pentru a creşte nivelul calităţii educaţiei. Practic sunt stabilite standardele legate de profesionalism, cooperare între instituţii, educaţia continuă a cadrelor didactice, libertate profesională, responsabilităţi, codul de etică al profesiei, drepturi, numărul orelor de muncă, remuneraţie etc.

În întreaga lume, ziua de 5 octombrie, este consacrată  personalului didactic, celor care fac educaţia – educatori, învăţători, profesori, denumirea ei fiind World Teachers’ Day în limba engleză sau Journée Mondiale des Enseignants, în limba franceză.

Laura Suzeanu

Comentarii

  1. Viforel Dorobantu spune:

    Multumesc mult, Laura si Giovany!