Țigări de contrabandă la Curcani | Un autovehicul şi 13 000 de ţigarete au fost indisponibilizate de poliţişti

Două persoane au fost reţinute, un autovehicul şi 13 000 de ţigarete au fost indisponibilizate de poliţiştii din Călăraşi

Poliţiştii au dispus indisponibilizarea întregii cantităţi de ţigarete şi a autoturismului folosit la transportul acestora

Poliţiştii au găsit într-un autoturism, în comuna Curcani, 13 000 de ţigarete netimbrate şi fără documente legale / bunurile au fost confiscate, suspecţii fiind reţinuţi pentru 24 de ore

 

În baza datelor deţinute, în seara de 31 octombrie a.c., ora 17,15, poliţişti din cadrul Secţiei Rurale Curcani au depistat pe D.N. 4, pe raza comunei Curcani, judeţul Călăraşi, autoturismul marca Mercedes, înmatriculat în Republica Bulgaria, în care se aflau I. Mariana, de 41 ani, conducător auto, şi S. Gore, de 36 ani, ambii din municipiul Bucureşti.

În maşină au fost găsite 65 de cartuşe, cu 13 000 de ţigarete netimbrate şi fără documente de provenienţă.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că suspecţii au adus ţigaretele din Bucureşti, cu scopul de a le comercializa pe raza comunei Curcani, judeţul Călăraşi.

Poliţiştii de investigarea fraudelor au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de Codul fiscal – ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile şi deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete.

Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi.

Poliţiştii au dispus şi indisponibilizarea întregii cantităţi de ţigarete şi a autoturismului folosit la transportul acestora.

IPJ Calarasi