Titularii contractelor de spaţii ANL vor fi scutiţi de plata impozitului pe clădiri

Aprobarea scutirii a unor contribuabili de la plata obligaţiilor fiscale sunt prevăzute într-un articol special al Ordonanţei de Guvern 92/2003. Este vorba de persoanele fizice înregistrate în evidenţa fiscală a Serviciului Impozite şi Taxe Locale din cadrul Primăriei Olteniţa, ca titular de contracte de închiriere pentru spaţiile locative în regim stabilit de Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

bloc ANL Oltenita

Potrivit prevederilor art. 125, alin. 1 şi 2, lit. d din Ordonanţă, privind Codul Fiscal, organul fiscal competent poate acorda pentru obligaţiile fiscale restante la cererea justificată a contribuabililor, înlesniri la plată, în condiţiile legii, atât înaintea începerii executării silite, cât şi în timpul efectuării acesteia.  De asemenea, la cererea debitorilor, persoane fizice sau juridice, creditorii bugetari locali, prin autorităţile administraţiei publice locale ce administrează aceste bugete, pot acorda, pentru obligaţiile bugetare restante pe care le administrează, mai multe înlesniri la plată. Este vorba de eşalonări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redevenţelor, contribuţiilor şi altor obligaţii la bugetul local, apoi amânări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contribuţiilor şi altor obligaţii la bugetul local, precum şi eşalonări la plata majorărilor de întârziere de orice fel, cu excepţia majorărilor de întârziere datorate pe perioada de eşalonare. Alte înlesniri prevăzute ar mai fi amânări sau scutiri, amânări sau reduceri de majorări de întârziere, cu excepţia majorărilor de întârziere datorate pe perioada de amânare, dar şi scutiri sau reduceri de impozite şi taxe locale, în condiţiile legii.

Consiliile locale pot hotărî scutirea de impozit pe clădire, în condiţiile legii, având în vedere faptul că aceste locuinţe pentru tineri sunt construite printr-un program cu caracter de protecţie socială (Legea 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe).

Aşadar, în scopul acordării unor facilităţi fiscale de scutire de la plata impozitului pe clădirile construite de stat prin ANL, deţinute în prezent cu contracte de închiriere de către persoanele ce au împlinit vârsta de 35 de ani, a fost întocmită o Hotărâre de Consiliu Local prin care să se acorde înlesniri la plata impozitului pe clădiri pe 2013. Scutirea de la plata impozitului pe clădiri, pentru cei care deţin spaţii locative construite prin ANL şi au împlinit vârsta de 35 de ani, este o măsură de ajutor pentru familiile respective, legea recomandând stabilirea unei chirii “modice”.

În şedinţa de Consiliu Local desfăşurată la sfârşitul lunii trecute, consilierii au aprobat Hotărârea de scutire de la plata impozitului pe clădiri, datorat de contribuabilii persoane fizice, ce au împlinit vârsta de 35 de ani, titular ai contractelor de închiriere spaţii locative construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Laura Suzeanu

Comentarii

  1. gigi spune:

    Dar cei care locuiesc acolo nu au domiciliul tot in orasul Oltenita???si dupa cum se stie in acele blocuri locuiesc numai oameni cu functii bine platite,sa nu spuneti ca nu si permit sa plateasca impozit,ca masini straine au majoritatea

  2. gigel spune:

    Pai doar nu se gandesc la scutiri pentru cei care au nevoie. Doamne fereste sa mai construiasca vreun bloc ceva. Tot smecherii care stau bine mersi acolo pe o chirie modica trebuie scutiti, restul sa stea pe unde apuca, sa plateasca chirie barosana si impozit cat nu pot duce. Asa ne trebuie ca noi ii votam mereu, prioritatile sunt schimbarea anuala a bordurilor si asfaltarea trotuarelor sa se imbuibe clientii politici.

  3. doru spune:

    pai da..uitati va in parcarile amaratilor de acolo..bataie de joc made in romanica. o sa ne i a si zaharul din ceai pina la urma, in detrimentul celor ”amarati”…si pe marasesti (blocurile 100) se umbla cu somatii..deh,aia isi permit.

  4. mariano197761 spune:

    Nu ii mai da afara, dupa cei 5 ani petrecuti prin acele locuinte, sau nu au de gand sa le mai cumpere?…In toti acesti ani, sau tot casatorit si alte persoane, si ceilalti la fel nu au o locuintz proprie de moment….Propun sa se faca totusi un control mai amanuntit , cum de altfel gandesc si multe alte persoane din Oltenitza…..Inseamna ca nici orasul nu ar mai trebui sa isi plateasca impozitele de acum in colo si sa arate vehement cu degetul spre acele locuinte A N L .Corect ? Unii prea le au si altii prea se chinuie….

  5. lili spune:

    Cu parere de rau trebuie sa spun un singur lucru,trebuie sa plateasca,iar parerea mea ar fi sa se mareasca si chiriile,acolo locuiesc numai oameni cu bani deci trebuie sa plateasca ….