Pompierii militari au fost solicitaţi să intervină în luna noiembrie la 319 situaţii de urgenţă produse pe raza judeţului Călăraşi

În luna noiembrie 2012, pe teritoriul judeţului Călăraşi s-au produs 319 situaţii de urgenţă, ceea ce reprezintă o medie de 10,63 intervenţii pe zi, mai  mult cu aproximativ 9,62%, decât în aceeaşi perioadă a anului 2011, când Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a intervenit la un număr de 291 situaţii de urgenţă.

Interventie incendiu | foto: I.S.U. Calarasi

 

Repartiţia acestor intervenţii pe categorii este următoarea: 15 pentru stingerea incendiilor, reprezentând 4,7% din totalul intervenţiilor, faţă de 25 de intervenţii de acest fel în produse în luna noiembrie a anului 2011; un incendiu de vegetaţie uscată, reprezentând 0,31% din total, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011, când au fost 27 incendii de vegetaţie uscată; 284 intervenţii S.M.U.R.D., reprezentând 89,03% din totalul intervenţiilor, mai mult cu 27,93%, decât în aceeaşi perioadă a anului 2011, când a fost înregistrat un număr de 222 intervenţii; 4 acţiuni pentru protecţia comunităţilor (asanări de muniţie, salvări persoane), reprezentând 1,25% din totalul intervenţiilor, faţă de nicio  intervenţie de acest tip în luna noiembrie 2011; 10 intervenţii la care nu s-a acţionat (deplasare fără intervenţie, întors din drum, alarmă falsă), reprezentând 3,13% din totalul intervenţiilor, faţă de 16 intervenţii de acest tip în luna noiembrie 2011; 5 alte intervenţii, faţă de o  intervenţie de acest tip în luna noiembrie 2011.

Din cele 319 situaţii de urgenţă, 103 au avut loc în mediul urban, reprezentând 32,29%  şi  216 în mediul rural,  adică 67,71%.

 

INTERVENŢII LA INCENDII

 

În ceea ce privesc intervenţiile la incendiile şi arderile necontrolate de vegetaţie uscată, I.S.U. “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a fost solicitat în cursul lunii noiembrie 2012 să intervină pentru localizarea şi limitarea a 16 intervenţii din totalul de 319 al acestei perioade, ceea ce reprezintă 5,02 % din totalul intervenţiilor. La 6 din aceste intervenţii subunităţile inspectoratului au colaborat cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă.

Dintr-un număr de 16 intervenţii la incendii şi incendii de vegetaţie uscată la care au fost solicitate să acţioneze subunităţile I.S.U. “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi, la un număr de 13 intervenţii s-a folosit apa din bazinul autospecialelor, iar la un număr de 3 intervenţii a fost necesară alimentarea autospecialelor din  reţeaua de hidranţi a localităţilor.

Pentru toate aceste intervenţii au fost stabilite cauzele şi împrejurările probabile de producere, după cum urmează: folosirea intenţionată a sursei de aprindere – 4 intervenţii, reprezentând 25%; cablu / conductor electric defect / neizolat / improvizat – 5 intervenţii, reprezentând 31,25%; foc deschis în spaţii închise / deschise – 1 intervenţie, reprezentând 6,25%; coş de fum deteriorat / necurăţat – 3 intervenţii, reprezentând 18,75%;  jocul copiilor cu focul – 1 intervenţie, reprezentând 6,25%; bloc de siguranţe – 1 intervenţie, reprezentând 6,25%; aparat electrocasnic defect / nesupravegheat – 1 intervenţie, reprezentând 6,25%.

Sursele de aprindere ale celor 16 incendii şi incendii de vegetaţie au fost:  flacără – 5 (31,25%);    efect termic – 1 (6,25%); scurtcircuit electric – 7 (43,75%); jar sau scântei – 3 (18,75%).

Timpul mediu de răspuns la incendii şi incendii de vegetaţie în luna noiembrie 2012, este de 17 minute şi 26 secunde, faţă de 17 minute şi 11 de secunde din luna noiembrie 2011.

Timpul mediu de intervenţie la incendii la nivelul inspectoratului în luna noiembrie 2012, este de 45 minute şi 30 de secunde, faţă de 54 minute şi 40 de secunde reprezentând media din luna noiembrie 2011.

La cele 4 incendii produse în mediul urban, timpul mediu de răspuns este de 3 minute, iar timpul de intervenţie este de 18 minute şi 15 de secunde. La cele 11 incendii produse în mediul rural, timpul mediu de răspuns este de 23 minute şi 55 de secunde, iar timpul de intervenţie este de 58 de minute.

La incendiul de vegetaţie produs în mediul rural timpul mediu de răspuns este de 13 minute, iar timpul de intervenţie este de 17 minute.

Valoarea estimativă a bunurilor salvate în cazul celor 16 intervenţii la incendii şi incendii de vegetaţie a fost de 1.020.000 lei, adică o medie de 63.750 lei pe intervenţie, faţă de media  de 26.287 lei pe intervenţie din aceeaşi perioadă a lui 2011, care a însumat 1.366.950 lei la un număr de 52 intervenţii.

În ceea ce priveşte valoarea pagubelor produse la cele 16 intervenţii la incendii, aceasta  a fost în valoare totală de 116.100 lei, adică o medie de 7.740 lei pe intervenţie, faţă de totalul de 301.650 lei la un număr de 25 incendii, înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2011, cu o medie de 12.066 lei.

 

INTERVENŢII S.M.U.R.D.

 

În luna noiembrie 2012, pe teritoriul judeţului Călăraşi, au avut loc 284 intervenţii de tip S.M.U.R.D., reprezentând 89,03% din totalul intervenţiilor. Dintre acestea 13 intervenţii au fost desfăşurate în cooperare cu S.A.J. Călăraşi.

Timpul mediu de răspuns a fost de 8 minute şi 6 secunde, faţă de cel din  noiembrie 2011, care a fost de 7 minute şi 56  secunde.

Timpul mediu de intervenţie la acest tip de intervenţii a fost de 24 minute şi 56  secunde, iar în noiembrie 2011 a fost de 21 minute şi 19 de secunde.

Au fost asistate un număr de 290 persoane, 269 fiind adulţi şi 21 copii.

La sosirea echipajelor de intervenţie situaţia pacienţilor se prezenta astfel: conştienţi – 255; semiconştienţi – 13; inconştienţi – 22.

Predarea acestora de către echipajele SMURD s-a făcut astfel:

la spital – 255; la alt echipaj – 2; rămase la locul intervenţiei – 11; refuză transportul – 22.

Clasificarea situaţiilor de urgenţă pe categorii este următoarea: diverse afecţiuni asistate de SMURD, 125 intervenţii, reprezentând 44,01% din total; traumatisme asistate de SMURD, 87 intervenţii, reprezentând 30,63% din total; intoxicaţii asistate de SMURD, 14 intervenţii, reprezentând 4,93% din total; accident rutier fără descarcerare, 11 intervenţii, reprezentând 3,87% din total; accident rutier cu descarcerare, 2 intervenţii, reprezentând 0,52% din total; afecţiuni cardiace, 27 intervenţii, reprezentând 9,51% din total; stop cardio respirator, 10 intervenţii, reprezentând 3,52,%; arsuri asistate de SMURD, 4 intervenţii, reprezentând 1,41%; rămase blocate în apartament, 3 intervenţii, reprezentând 1,06%; asistenţă persoane, 1 intervenţie, reprezentând 0,35%.