Boboteaza cinstită la Olteniţa

Creştinii ortodocşi olteniţeni au sărbătorit împreună cu toţi creştinii ortodocşi şi catolici din ţară Boboteaza, ziua în care se sfinţesc apele din întreaga lume, după ce Iisus a intrat în râul Iordan pentru botez.

Preoţii parohi vizitează începând din primele zile ale anului şi în ajun casele credincioşilor („merg cu botezul”), pe care le binecuvântează prin stropire cu apă sfinţită. Sărbătoarea Bobotezei a mai primit şi numele de sărbătoarea luminilor sau a luminării, pentru că prin contactul cu apa sfinţită creştinii îşi asumă o umanitate pozitivă, „prin înnoirea Duhului Sfânt”, botezul fiind rânduiala iniţierii în creştinism şi primirii în Biserică. Pentru credincioşi este momentul purificării, curăţirii sufleteşti în anul cel nou. În localităţile aşezate pe malul unui râu, pe malul Dunării sau chiar pe ţărmul mării, se obişnuieşte ca preotul, cu ocazia slujbei care se face, să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar îngheţată, după care sar câţiva flacăi curajoşi pentru a o aduce înapoi, ceea ce s-a şi întâmplat în câteva municipii reşedinţe de judeţ din ţară.

Cu apa sfinţită preoţii olteniţeni au “botezat” nu doar apele, oamenii sau casele ci şi animalele. În fiecare an, la biserica “Sf. Nicolae” centru vin proprietari de cai pentru botez şi aşteaptă călări să le vină rândul la stropit cu aghiasma mare. Anul acesta au fost văzuţi la botez un ponei şi stăpânul său, simpaticul animal de companie constituind o raritate printre patrupedele din Olteniţa nu doar la Bobotează, dar şi la vedere.

Agheasma mare împărţită după slujba de Bobotează în biserici este păstrată cu sfinţenie, fiind considerată drept leac pentru boli, dar şi pentru dezlegarea de farmece sau făcături.
La bisericile din Olteniţa, mii de credincioşi s-au adunat la aprovizionarea cu aghiasmă. Preoţii vorbesc despre faptul că Isus a venit din Galileea la râul Iordan unde boteza Ioan Botezătorul, cerând să fie şi el botezat. Ioan i-a zis: “Eu am trebuinţă să fiu botezat de tine şi tu vii la mine”, iar la răspunsul lui Isus că “aşa se cuvine”, a fost botezat în cele din urmă de către Ioan.
Sărbătoarea aminteşte cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Isus să păşească în viaţa publică, la împlinirea vârstei de 30 de ani.

Originea sărbătorii

Începutul acestei sărbătorii datează cel puţin din secolul al III-lea, ea fiind atestată pentru prima dată la Alexandria de Clement Alexandrinul. „Constituţiile Apostolice” o menţionează printre primele sărbători creştine. O altă scriere, „Testamentum Domini” (sec. IV) o aminteşte ca singura sărbătoare existentă, alături de Naşterea şi de Învierea Domnului. Botezul Domnului era prăznuit întotdeauna cu mare solemnitate. Pe la anul 400, împăraţii Honorius şi Arcadius au interzis spectacolele de circ în această zi. Cel mai de seamă eveniment legat de această sărbătoare în vechime era botezul solemn al catehumenilor (cei care doreau să devină creştini), care voiau să imite astfel botezul Mântuitorului în Iordan.
La români, sărbătoarea a fost, alături de cea a Naşterii, una dintre cele mai populare. În fiecare an, în cetăţile de scaun ale Ţărilor Româneşti, Botezul Domnului se serba cu deosebit fast iar sfinţirea Agheasmei Mari se făcea întotdeauna de mitropolitul ţării, în prezenţa domnitorului şi a Curţii.

Boboteaza a fost sărbătorita în ziua de 6 ianuarie multă vreme împreună cu Crăciunul în practica bisericii ortodoxe ruse, a bisericii armene, de “rit vechi”. Sărbătoarea se mai numeşte şi Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului, deoarece atunci s-a arătat Iisus lumii.

Boboteaza (Botezul Domnului) este o manifestare a celor trei componente ale Treimii: Fiul se botează în Iordan de către Ioan, Spiritul Sfânt se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl Ceresc îl declară ca fiind Fiul său.

Laura Suzeanu

Comentarii

  1. Cipleu Rodin Bogdan spune:

    În actualul calendar creștin ortodox, la data de 6 ianuarie este însemnată sărbătorirea Botezului Domnului (Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare), sărbătoare instituită în amintirea botezului primit de Mântuitorul din mâna Sfântului Ioan Botezătorul în apa Iordanului (Matei III,13-17 și Luca III, 21-22). Se mai numește Epifania sau Teofania (denumiri de origine greacă) sau Bogoiavlenie Gospodnia (origine slavo-rusă) adică Arătarea Domnului, pentru că în această zi Mântuitorul, S-a arătat pentru prima oară în lume, fiind arătat sau mai degrabă mărturisit ca Mesia, atât prin glasul lui Ioan Botezătorul cât și prin glasul Tatălui din ceruri.
    Începutul sărbătorii datează cel puțin din sec. III, fiind atestată în Alexandria (mărturia lui Clement Alexandrinul). Tot din sec. III avem o predică la această sărbătoare a Sf. Grigorie Taumaturgul. În sec. IV este pomenită alături de Paști și Rusalii în ”Testamentum Domini”.
    ”Constituțiile Apostolice” atribuie instituirea sfințirii apei Sf. Ap. Matei: ”Despre apă și untdelemn poruncesc eu, Matei, ca să binecuvinteze, adică sa sfințească apa și untdelemnul episcopul, iar dacă lipsește episcopul, atunci să o binecuvinteze preotul împreună cu diaconul” – cartea a-VIII-a, cap. 29. De altfel ea este menționată printre primele sărbători creștine alături de Nașterea și Învierea Domnului ( cartea a-V-a, cap. 13).
    Despre sfințirea apei vorbesc și Teodoret (Ecclesiasticae Historiae – cartea a-V-a, cap. 21), Ieronim și Epifanie.
    În Apus nu avem dovezi despre ținerea acestei sărbători înainte de sec. IV. Apusenii au luat-o în sec. IV de la Răsăriteni, iar aceștia din urma au luat de Apuseni obiceiul sărbătoririi deosebite a Nașterii la 25 decembrie. Prin acest schimb, cele două sărbători se generalizează treptat în toată lumea creștină. Denumirea de Epifanie(arătare) a rămas curentă nu numai la ortodocșii de limbă greacă, ci și la catolici, unde sărbătoarea a devenit cu timpul (încă din sec. V) și ”Sărbătoarea celor trei magi” (Festum trium Magum).
    Ca și celelate sărbători împărătești (praznice închinate Mântuitorului, Maicii Domnului și Sfintei Cruci), sărbătoarea Botezului a fost prăznuită totdeauna cu solemnitate și pompă. Pe la anul 400, împărații Honorius și Arcadius au interzis spectacolele de circ în această zi. Cel mai de seamă eveniment legat de această sărbătoare în vechime era botezul catehumenilor (cei chemați să devină creștini prin botez; persoane care învață preceptele religiei creștine pentru a primi botezul), care voiau să imite astfel botezul Mântuitorului în Iordan. Iar cum botezul este numit și luminare, sărbătoarea Bobotezei a primit și numele de sărbătoarea luminilor sau luminării (dies luminum)- ”Cuvântul 39, La Sfintele Lumini” al Sf. Grigorie de Nazianz. Pentru acest eveniment se sfințeau încă din ajun apele (agiazma mare de astăzi), iar catehumenii se pregăteau sufletește prin post și ajunare. Astfel s-a păstrat până astăzi tradiția de a posti în Ajunul Bobotezei (5 ainuarie). În aceeași zi, se săvârșea slujba solemnă a Ceasurilor Împărătești, la care asistau (ca și la Crăciun) împărații bizantini și demnitarii lor la Constantinopol, iar la noi domnitorii cu toată curtea lor și protipendada din capitala țării. În însăși ziua serbării, preoții vesteau credincioșilor în biserici data serbării Paștilor pentru anul în curs și cea a începutului Postului Mare, pe care episcopii, după ce le primeau de la episcopul Alexandriei – așa cum se hotărâse la primul sinod ecumenic de la Niceea în anul 325, în baza faptului ca știința astronomiei era bine dezvoltată în patriarhia Alexandriei – , le comunicau preoților și credincioșilor prin epistolele pastorale sau festive, care stau la originea pastoralelor chiriarhale (episcopale) din zilele noastre.
    Sărbătoarea Bobotezei a fost, alături de cea a Nașterii, una dintre cele mai populare, atât la români, cât și la celelalte popoare ortodoxe. Ea se sărbătorea cu un deosebit fast în fiecare an mai ales în cetatea de scaun a țării, unde sfințirea apelor (aghiazma mare) se făcea întotdeauna de către mitropolit.
    Efectele sfințirii apei sunt următoarele: întărirea sănătății; vindecarea de boli sufletești și trupești; duhurile cele viclene și toată răutatea din tot locul se gonesc; toți cei ce o primesc cu credință iau sfințenie și binecuvântare.Cu această apă sfințită se stropesc persoanele și lucrurile care trebuie exorcizate, curățite sau sfințite. Se întrebuințează, de pildă: la binecuvântarea începerii semănăturilor, la sfințirea crucii și a troiței, a clopotului, a vaselor și veșmintelor bisericești.
    Aghiazma Mare se folosește de asemenea la sfințirea bisericii și a antimiselor, a Sfântului Mir și a altora.
    Fiecare creștin trebuie să ia din Aghiazma de la Bobotează și să o păstreze într-un vas curat și la loc de cinste. Se gustă dintr-însa pe nemâncate și cu multă cuviință timp de 8 (opt) zile în șir, începând de la Bobotează, până la încheierea praznicului, adică până la 14 ianuarie. După aceea, ea se poate lua numai după Spovedanie. Îndeosebi cei opriți de la Împărtășire se pot mângâia luând aghiazmă și apoi anafora. Când ne împărtășim, aghiazma se ia după Împărtășire, fiind mai mică decât Sfânta Împărtășanie, iar când luăm numai anaforă, aghiazma se ia înainte de aceasta, fiind mai mare ca anafora.
    Putem stropi cu aghiazma cea mare casa, curtea și grădina, vitele și chiar ogoarele și livezile noastre, pentru a le feri de rele. În caz de boală, putem, de asemenea, să gustăm din ea cu credință. Căci apa aceasta, având într-însa darul și puterea dumnezeiască a Sfântului Duh, a făcut adesea multe minuni, însănătoșind bolnavi, tămăduind răni, apărând de rele, de necazuri și de primejdii.
    Apa pătrunde și înviorează toată creația, pentru că ea este și simbolul Sângelui lui Hristos, care are să pătrundă toate în mod curățitor, sfințitor, înviorător aducând unire între Dumnezeu și om.
    La sărbătoarea Botezului Domnului fiecare creștin care vine la Iordanul Bisericii cu credință, iubire și inimă senină poate vedea cu ochii săi asemenea Sf. Ioan Botezătorul, cerurile deschise, Duhul Sfânt în chip de porumbel pogorând peste smerenia neasemănată a Fiului și poate auzi cu urechile sale glasul Tatălui ceresc: ”Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit.” Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt peroane reale ale Sfintei Treimi în credința creștină răsăriteană și apuseană și nu ”componente” în vreun ansamblu mecanic sau de altă natură.
    Cât privește pe cei care iau agiazma mare pentru ”farmece și făcături” aceștia nu au nicio legătură cu credința Bisericii ci mai degrabă cu lumea vrăjitoarelor, a vracilor, a Gheonoaiei și a lui Harap Alb.