Doua soferite implicate intr-un accident la Ulmeni

În dimineaţa de 21 februarie a.c., ora 0741, V. Ştafania, de 19 ani, din comuna Spanţov, judeţul Călăraşi, a condus autoturismul marca Opel Corsa pe D.N. 31, în comuna Ulmeni, şi nu a adaptat viteza de deplasare, într-o curbă la dreapta, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu autoturismul Daewoo Matiz, condus regulamentar din sens opus de M. Tatiana, de 35 de ani, din municipiul Olteniţa.

foto arhiva

foto arhiva

În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a lui Ţ. Florentina, de 23 ani, din Olteniţa, pasageră în autoturismul Daewoo Matiz, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

Poliţiştii au stabilit că cele două conducătoare auto posedă permise de conducere şi nu se aflau sub influenţa alcoolului, fiindu-le recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor cauzelor în care s-a produs accidentul.

IPJ Calarasi