Returul Ligii a 5-a incepe pe 16 martie

Cațaros: „Am făcut anumite modificări„ . Șeful AJF Călărași va avea o întâlnire cu Delegații pe 23 februarie.

Bratu Cațaros, președintele Asociației Județene de Fotbal Călărași a amânat întâlnirea cu Delegații echipelor din Liga a 4-a, programată initial la sfârșitul acestei săptămâni. Boss-ul forului fotbalistic județean a afirmat pentru www.editia.ro că această întâlnire va avea loc pe 23 februarie. „În ultima sâmbătă din această lună avem programată întâlnirea cu Delegații echipelor din Liga a 4-a, iar pe 2 martie ne vom întâlni cu cei din Liga a 5-a„, a spus Cațaros. Și în privința datei începerii returului, AJF-ul a făcut anumite modificări. Liga a 4-a va începe pe 9 martie și nu pe data de 2 așa cum anunțase initial Cațaros. Pe 16 martie va începe Liga a 5-a. În ceea ce privește regulamentul la finele sezonului promovează, automat, în liga a 4-a, echipele clasate pe primul loc în cele două serii din liga a V-a. Echipele de pe locurile 13 şi 14 din Liga a 4-a şi cele de pe poziţiile a 2-a din cele două serii din Liga a 5-a vor participa la un turneu, urmând ca ocupanta locului întâi să rămână în prima ligă judeţeană.

sursa: editia.ro