Şofer de microbuz prins beat în timp ce transporta pasageri pe ruta Călăraşi – Olteniţa

Şoferi beţi întâlnim, din nefericire, aproape în fiecare zi. Dar şoferi pe microbuze de persoane cu imense responsabilităţi şi care să consume alcool, mai rar. S-a întâmplat în judeţul Călăraşi.

foto: rtv.net

foto: rtv.net

Cât de inconştient să fii să te urci la volan dupa ce ai consumat alcool, ştiind că în mâna ta sunt vieţile a peste 10 persoane? Asta a intenţionat un bărbat, ieri la Călăraşi. Doar vigilenţa unor poliţişti de la Rutier a făcut ca inconştienţa şoferului de microbuz  să nu se transforme într-o tragedie.

Graţie acţiunii Poliţiei Rutiere desfăşurate pe raza municipiului Călăraşi în vederea combateri conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului, pe langa persoane fizice, a fost depistat şi şoferul unui microbuz, care efectua transport de persoane şi care a consumat băuturi alcoolice înainte de a pleca în cursă.

Mai exact, în ziua de 18 martie, pe strada Bucureşti, din municipiul Călăraşi, a fost depistat O. Lazăr, de 49 ani, din comuna Mânăstirea, care conducea un microbuz destinat transportului public de persoane, având o concentraţie alcoolică de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Autovehiculul aparţinând unui transportator din municipiul Olteniţa a fost imobilizat de poliţişti până la sosirea altui şofer, pasagerii, care erau transportaţi pe ruta Olteniţa – Călăraşi, fiind nevoiţi să-şi încheie deplasarea.

Conducătorului auto i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă 90 zile, fiind aplicată şi sancţiunea contravenţională cu amendă. După incident, şoferul riscă să rămână şi fără locul de muncă.

Marius Dociu