VIDEO * Câini împuşcaţi în zona localităţii Luica din județul Călărași

În perimetrul dintre localitatea Luica şi pădurea Ciornuleasa din judeţul Călăraşi, pe marginea drumului judeţean Luica-Mânăstirea, martori oculari au observat mai multe cadavre de câini pline de sânge cu semne pe ei lăsate de alicele armelor de vânătoare. Se pare că în noaptea de 27 spre 28 februarie 2013, mai multi câini au fost exterminaţi în acest mod inuman. Persoane care i-au avut în îngrijire fie prin municipiu înainte de a fi prinşi şi duşi în ţarcul improvizat, fie cât au stat la acel adăpost din abatorul Agrosud înfiinţat de Primăria Olteniţa, i-au recunoscut. Astfel, momentul câinilor eliberaţi din adăpostul improvizat coincide cu tabloul sângeros lăsat de arme de vânătoare asupra necuvântătoarelor pe marginea drumului judeţean amintit. Mai mult decât atât câinii adăpostiţi au fost însemnaţi cu o ştampilă prin înregistrare, acel crotaliu care se aplică de medicii veterinari în adăposturi, iar patrupezii împrăştiaţi fără suflare aveau ştampila pe urechi. Câinii găsiţi pe câmp se pare că au fost transportaţi special în zona amintită pentru a fi împuşcaţi. O altă parte din câinii care au stat o perioadă în adăpostul de la abatorul Agrosud, a fost văzută în oraș, despre eliberarea lor vorbind și primarul Petre Țone în ședința ordinară a Consiliului Local din 28 februarie.

Precizăm că adăpostul din vecinătatea fostei Filaturi olteniţene a fost înfiinţat în urmă cu aproximativ doua luni în condiţii improprii, fără a respecta legea care se impune. Hrănirea şi îngrijirea câinilor a fost asigurată în mare parte de voluntari din municipiu, implicaţi în această acţiune pentru a suplini modul defectuos prin care autorităţile au înteles să gestioneze aceasta problemă. Mai precizăm că, potrivit informaţiilor noastre, niciun câine nu a fost sterilizat, deparazitat şi vaccinat, deşi au fost marcaţi cu crotalii. Sigiliul se aplică numai după ce câinele a fost sterilizat, deparazitat şi vaccinat, numai că operaţiunile acestea sunt destul de costisitoare şi se pare că aici nu au fost folosite. Până la a fi eliberaţi din adăpost, am aflat că mai mulţi câini au murit din cauza condiţiilor total neigienice şi a hranei insuficiente.

Click pe foto pentru slideshow

[slideshow id=5]

Reprezentanţii Primăriei Olteniţa declară că s-a cheltuit suma de 70.000 de lei cu întreţinerea maidanezilor şi tot ce a presupus acel adăpost. Hârtii  oficiale nu avem, doar declaraţii şi probabil că la o astfel de problemă se va muşamaliza totul în aşa fel încât să nu se afle adevărul.

Legea câinilor fără stăpân este mult prea ambiguă, câinii s-au înmulţit din vina oamenilor fireşte care nu se implică prea adânc în această situaţie delicată şi ajută la înmulţirea câinilor, punându-le astfel în pericol supravieţuirea şi chinuindu-i într-un fel pentru că orice toleranţă are urmări nefaste. De cealaltă parte vin cei care se revoltă şi spun că nu se poate trăi într-o ţară civilizată, pe străzi, pas la pas cu aceste animale din zi în zi mai numeroase.

Denunţătorii care nu suportă prezenţa maidanezilor sunt indignaţi că nu se face ceva să nu mai avem în jur atâţia câini ce pot fi şi periculoşi la un moment dat, în special pentru copii. Iubitorii de animale alături de fundaţiile pentru protecţia animalelor fac gălăgie şi acoperă animalele cerând protecţia lor. Nimeni însă nu vine cu o soluţie concretă, care să împace ambele părţi, societatea confruntându-se astfel cu grave probleme generate de existenţa acestor fiinţe nevinovate până la urmă, fapta petrecută de curând în zona noastră fiind urmare a gândiri cenuşii, ceţoase, a lipsei de responsabilitate, de soluţii concrete atât a celor care iubesc animalele, cât şi a celor care sunt împotriva circulaţiei lor de voie pe străzi, trotuare, pe domeniul public în general.

Cine să fi ordonat împuşcarea acestor câini? Cu ce maşini au fost aduşi aici? Cine este răspunzător pentru o asemenea faptă? Sunt întrebări cărora sperăm să le găsim la un moment dat răspuns. Şi dacă ar fi să punem în balanţă ce face omul şi ce face animalul, oare ce am constata?