VIDEO * Trupa Bandidos si vedetele de la Vocea Romaniei au facut show la Zilele Oltenitei 2013! Vezi cum au reactionat oltenitenii

Oltenițenii care au dorit să se relaxeze să se bucure de zilele frumoase de primăvară au fost așteptați să sărbătorească împreună cu vizitatorii orașului și autorități 498 de ani de la prima atestare documentară a Olteniței. Pentru prima dată după mai bine de 9 ani Oltenița a sărbătorit aniversarea de la atestarea documentară și nu de la întemeiere ca până anul 2013, însă acest lucru nu i-a împiedicat pe amatorii de distracții să vină cu mic cu mare la a petrece timpul liber aniversând, fără să se plictisească. Astfel, capitala distracției s-a mutat pentru 4 zile la Oltenița cu 2 zile de competiții sportive și 3 seri de concerte cu invitați, dar și prezentări de program artistic cu elevii Clubului Copiilor Oltenița de la cercurile de dans și muzică. Pe scena improvizată din centrul orașului au urcat și dansatorii trupei D&D.

Prima seară de 11 aprilie a fost cea care a încălzit atmosfera, prezentatorii Sebastian și Roxana de la Events Management Company reuşind nu doar să păstreze atmosfera de distracţie în jur, dar să ofere un antren plin de energie în desfăşurarea concursurilor şi a spectacolului de karaoke la care au participat tineri numeroşi.

[slideshow id=12]

Peste tot în târgul instalat în centrul orașului, mulţimea de oameni a mişunat fiecare după câte o dorinţă care i-a îndreptat pe unii, cu copiii fie către maşinute, tobogane, trenuleţe sau bazinele cu mingi şi lebede, fie către tarabele inşirate de-a lungul bulevardului Tineretului cu fel si fel de produse, de la dulciuri, jucării, suveniruri, obiecte de artizanat sau originale din lut, fie către mesele unde s-au aşezat pentru un grătar, o friptură, un suc sau o bere.

Ziua de 12 aprilie a fost una extrem de încărcată pentru organizatori, greu de urmărit pentru mass media din cauza evenimentelor adunate, relaxantă însă pentru oraşeni, pentru spectatori. Dimineaţa începând cu ora 10,00 cei mici au putut participa la un concurs de desene pe asfalt, care s-a încheiat cu acordare de diplome şi câte o ciocolată, spre ora prânzului Parcul Central fiind gazda unui alt concurs de carturi.

Pe scena amplasată lângă Primăria Oltenița au urcat copiii şi tinerii elevi ai Clubului Copiilor Olteniţa care au dansat, cântat sub directa coordonare a profesorilor de dans Daniela Durneac, Dan Dimitriu, a profesorului de muzică Dan Pavelescu, dar și copiii coordonați de Vali Stanciu de la un Club de dans particular din Oltenița. Nu au lipsit fetele şi băieţii de la Trupa D&D, coordonaţi de prof. Dan Dimitriu, şi aflaţi sub grija mentorului lor, prof. Vifor Niţu, cel care a avut ideea de a prezenta dansul tradiţional grecesc cu un grup de băieţi.

După prezențele scenice autohtone, seara de 12 aprilie a culminat cu două frumoase concerte oferite de trupele Merci și Bandidos, aflate pentru prima dată la Olteniţa. Managerul Events Management Company, Mihai Mindirigiu, ne oferă seri fulminante de 3 ani de când vine cu noutăţi muzicale, interpreţi şi trupe româneşti pentru Olteniţa. Astfel, cele două trupe savurate vineri seara au încântat ochii şi sufletele spectatorilor.
Frumoasa blondă cu breton Oana Brutaru, care a făcut parte din echipa Loredanei la Vocea României împreună cu fraţii Sebastian şi Maximilian Muntean formează Trupa Merci Band. Cu un look de revistă şi o prezenţă scenică la nivelul soliştilor de talie internaţională, cei trei tineri extrem de carismatici şi talentaţi au demonstrat ce înseamnă dragostea pentru muzică, calitatea ritmului şi liniei melodice.

A urmat experimentata şi iubita trupă a originalilor de la Bandidos. Vichi Stephanovici-voce, Victor Solomon-chitară, Mişu Constantinescu-claviaturi/programare, într-un cuvânt Bandidos, se autodefinesc drept o trupă “de scenă”, cu o muzică în stil propriu, dinamică, în spectacole cu unele cover-uri, unul din interpreţii preferaţi ai lor fiind Van Halen. Muzica lor, fusion pop-rock face ca toate concertele susţinute, în special cele în aer liber să devină explozive, pline de umor, având la bază o experienţă de 12 ani de activitate concertistică atât în ţară cât şi peste hotare.

Următoarea zi de 13 aprilie nu a fost deloc una cu ghinion pentru sportivii olteniţeni aflaţi în Complexul Aqua Parc, unde s-au desfăşurat competiţiile de fotbal tineri şi adulţi, dar şi concursurile de şah. Vremea frumoasă a oferit clipe de maximă plăcere pentru organizatori, participanţi şi invitaţii sosiţi, pentru a savura momentele de joc şi concurs.

 

Coordonatorul prof. Cristian Drăgan a fost în mijlocul participanţilor, oferindu-le la final premii în prezenţa unor reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Călăraşi.

Laura Suzeanu, Marius Dociu