AJOFM Călăraşi organizează, în această lună, 4 programe de formare profesională

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă – Călăraşi organizează, în luna mai a acestui an, 4 programe de formare profesională pentru persoanele care nu realizează venituri. Persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă li se oferă astfel posibilitatea dobândirii cunoştinţelor teoretice şi practice specifice unei noi meserii care să mărească şansele ocupării unui loc de muncă.

Cele 56 de persoane care vor beneficia gratuit de cursurile de calificare organizate în această lună  vor fi pregătite în meseriile de: brutar, bucătar, instalator instalații tehnico- sanitare și de gaze și lucrător finisor în construcții.

Pentru a se urma unul dintre cursurile de (re)calificare  în meseriile de bucătar și instalator , solicitanţii trebuie sa aibă mimim învâţământ general obligatoriu (8 clase), iar în cazul cursurilor de brutar și lucrător în construcții pot fi înscrise și persoane care au școală incompletă (mai puțin de 8 clase).

foto: evz.ro

foto: evz.ro

Înscrierea la cursurile de (re) calificare se poate face pe baza recomandării emise de consilierul de orientare profesională al agenţiei, recomandare însoţită de următoarele documente: act de identitate, diplomă de studii, certificat naştere, certificat căsătorie (în cazul persoanelor de sex feminism), adeverinţă medicală din care să rezulte că persoana este aptă de muncă, precum şi certificate fiscal emis de Administraţia Financiară, din care să rezulte că solicitantul nu realizează venituri. Toate  documentele vor fi prezentate în original şi copie

AJOFM Calarasi