În cadrul unei frumoase acţiuni, “Sportul pentru Toţi” face un “Pas în viitor” la Şoldanu

Asociaţia Judeţeană “Sportul pentru Toţi” şi ONG-ul “Pas în viitor” au organizat joi, 17 mai, o acţiune de voluntariat la Gradiniţa şi Şcoala “Constantin Teodorescu” din localitatea Şoldanu, judeţul Călăraşi. Voluntarii prezenţi la Şoldanu au fost însoţiţi de coordonatorii celor două organizaşii, profesor Cristiana Drăgan şi profesor Liliana Niculiţă. Potrivit iniţiatorilor, motivul real este acela că atât liceul unde activează preşedinţii O.N.G.-urilor, cât şi O.N.G. –urile respective au colaborat foarte bine cu  profesorii şi elevii şcolii din Şoldanu. Un alt motiv este acela că există o colaborare foarte bună cu mediatorii şcolari din comună şi cu ajutorul lor s-a reuşit identificarea familiilor de rromi cu probleme sociale şi medicale, dar care îşi doresc să-şi trimită copiii la şcoală.

 

 

Astfel, în dimineaţa zilei de vineri, la Grădiniţa din Şoldanu au fost distribuite jucării, ce vor reprezenta material didactic pentru multe generaţii şi haine pentru câteva familii cu probleme  sociale. Asociaţia “Sportul pentru Toţi” a distribuit  câteva tricouri promoţionale din partea Federaţiei Române “Sportul pentru Toţi” copiilor din grădiniţa şi voluntarilor prezenţi.

 

DSCF6856 DSCF6871 DSCF6884

 

În cadrul aceleiaşi acţiuni, la biblioteca şcolii au fost donate cărţi ale căror file vor fi parcurse de multe generaţii. Acţiunea s-a încheiat prin atragerea de noi voluntari în cele două organizaţii. Cele două organizaţuu mulţumesc conducerii Şcolii din Şoldanu, profesorului Alexandru Botea, bibliotecarei Mioara Geambaşu, dar şi educatoarelor care au facilitat desfăşurarea acestei activităţi. Cele două organizaţii Asociaţia “Sportul pentru Toţi” şi ONG-ul “Pas în Viitor” pregătesc o acţiune de 1 iunie în parteneriat cu şcolile şi grădiniţele din oraş.Vom reveni cu amănunte în acest sens.

Parteneriatul celor două organizaţii a fost eficace şi în alte proiecte judeţene, regionale, chiar naţionale,  unde s-au obţinut rezultate foarte bune.

Laura Suzeanu