Cupa Etnic a fost câştigată anul acesta de Şcoala din localitatea Chiselet

Calendarul Competiţional 2013 al profesoarei Cristiana Drăgan continuă. Profesoara de sport se împarte de o bună perioadă de timp între activitatea de manager al Liceului Tehnologic “Nicolae Bălcescu” Olteniţa, cea de preşedinte al Asociaţiei Judeţene Sportul pentru Toţi Călăraşi şi cea de profesor de clasă. Ca organizator al celor mai numeroase evenimente sportive din judeţ, Cristiana Drăgan se afirmă de fiecare dată nu doar printr-o bună organizare a acţiunilor, cât mai ales prin mesajul sportiv pe care aceasta vrea să-l transmită elevilor, copiilor, tinerilor şi anume acela că viaţa înseamnă mişcare iar mişcarea dă viaţă fiecăruia dintre noi. Cât priveşte Cupa Etnic de anul acesta, evenimentul a fost găzduit de reprezentanţii localităţii Chiselet, iar ediţia de anul acesta a numărat a VII-a decernare de premii.

La Cupa „Etnic” au fost prezenţi 40 de elevi de la şcolile din Chiselet, Stancea, Spanţov şi de la Liceul Tehnologic Mânăstirea. Câştigătorii ediţiei de anul acesta sunt elevii Şcolii din Chiselet, cu un loc întâi binemeritat. Locul al II-lea aparţine şcolii din Mânăstirea, locul al III-lea pentru Şcoala Stancea, iar menţiunea a revenit instituţiei de învăţământ din Mânăstirea.

Participanţii au primit diplome şi cupe din partea Asociaţiei Judeţene “Sportul pentru Toţi” Călăraşi, primarul localităţii Chiselet Mihail Penu fiind alături de asociaţia sportivă cu alte premii, ce au constat în câte o ciocolată. Potrivit organizatoarei Cristiana Drăgan, la competiţia fotbalistică dintre şcoli de la Chiselet au fost prezenţi doi arbitri, iar anul acesta s-a acordat un premiu pentru cel mai bun jucător tehnic, premiu obţinut de Dedu Aron Daniel, elev al şcolii din Mânăstirea. Profesoara Drăgan mulţumeşte profesoarei Maria Cută care este şi directorul şcolii din Chiselet, cea care s-a preocupat de buna organizare locală a acţiunii, de la arbitraj până la asistenţa medicală corespunzătoare unor astfel de evenimente.

Următoarea acţiune de pe lista Calendarului Competiţional 2013 al Cristianei Drăgan este competiţia sportivă “Serbările Soarelui”, care se va desfăşura la Podul IV din municipiul Călăraşi.

Laura Suzeanu