VIDEO * De ce a fost demolata Floraria Elena? Iata raspunsul !

Cele trei persoane implicate în povestea terenului din faţa Primăriei Olteniţa  

Floraria Elena a fost demolata pe 20 iunie a.c. prin ordinul unui executor judecatoresc

Floraria Elena a fost demolata pe 20 iunie a.c. prin ordinul unui executor judecatoresc

Făcând o călătorie în timp, de la momentul când a fost rugată să părăsească locul din faţa Primăriei Olteniţa câştigat legal de proprietar, Elena Dumitru susţine obsedant trecătorilor sau persoanelor care se opresc să o asculte, că terenul unde aceasta a funcţionat până săptămâna trecută cu o baracă cu flori este luat de fostul primar Costinel Milescu, fără să deţină însă şi o dovadă certă a acestui lucru susţinut sau fără să stea de vorbă cu Irina Jelea pentru a afla ce doreşte proprietarul de drept să facă cu acel teren, dacă îşi propune să facă ceva în acest sens de a-l înstrăina. În acelaşi timp Elena Dumitru susţine şi că locul este domeniu public, aşadar două declaraţii care se bat cap în cap. Pe o parte susţine că este proprietatea Irinei Jelea dar de fapt a lui Costinel Milescu zice ea, pentru a exista un mobil al dorinţei acesteia de a rămâne în buricul târgului şi pentru că a fost dată, legal de fapt, la o parte, iar de partea cealaltă susţine că terenul este domeniu public, afirmaţie de asemenea ce doreşte să-i vină în sprijin în intenţia de a păcăli, a primi compasiune din partea celor pe care îi agaţă în discuţii de a-i convinge mai simplu. La solicitarea de a arăta camerelor de luat vederi actul de vânzare-cumpărare încheiat între cele două persoane, act pe care Elena Dumitru susţine că l-a văzut, aceasta vine cu replica „De ce să vi-l arăt vouă? Îl arăt unde trebuie!” Din punct de vedere juridic astfel de afirmaţii constituie o inducere în eroare, o manipulare faţă de opinia publică, faţă de persoanele pe care Elena Dumitru vrea să le atragă de partea ei, doar pentru că obsesia acelui loc a devenit morbidă, un scop vital sau o luptă pe viaţă şi pe moarte, fără să conteze adevărul, fără să se ţină cont de actele legale, juridice, de proprietarul terenului care a câştigat propria moştenire. Irina Jelea a ajuns de altfel la exasperare cu procesele şi atacurile de toate felurile ale vânzătoarei de flori care din motivele ştiute de ea nu vrea să se alăture celorlalţi florari şi nu a vrut de când i s-a propus în 2008, 2009 să se aşeze alături de vânzătorii de flori din Olteniţa în zona Judecătoriei.

Elena Dumitru a căutat prin diverse tertipuri să păstreze acel loc, pentru necunoscători şi cei uşor de influenţat acest spaţiu devenind propriul teren al florăresei, la cum a susţinut şi încă susţine şi acum lucruri ce s-au dovedit în instanţă a fi false, irelevante, dar fluturând prin faţa diverşilor ce se opresc să o asculte din teamă de scandal, acte eliberate de fapt de avocaţii care au profitat de situaţie, de banii ei şi încrâncenarea de a sta pe acel loc. Avocaţii plătiţi i-au găsit soluţii specifice profesiei pentru a tergiversa şi împiedica pe Irina Jelea să intre în posesia terenului aferent clădirii moştenire de la părinţii săi. Elena Dumitru susţine repetitiv de mult timp că se merge pe abuz de putere, fără a cunoaşte însă termenul ca acţiune şi ce presupune acest lucru, cu atât mai mult cu cât numele vehiculat într-o permanentă disperare şi obsesie fiind Costinel Milescu, cel care nu mai este primar şi nici membru în vreun partid aflat la putere, pentru a justifica termenul „abuz de putere” folosit de Elena Dumitru. Mai mult decât atât, afirmaţiile proprietarei şi declaraţia fostului primar al municipiului Olteniţa, Costinel Milescu, dezvăluie limpede că acel teren nu aparţine lui Costinel Milescu iar acesta nici nu-l doreşte.

Deseori atacată şi agresată atât verbal cât şi fizic de Elena Dumitru, proprietarul terenului Irina Jelea, deşi a trecut prin clipe grele cărora le-a făcut faţă cu stoicism, uimită în acelaşi timp de reacţia şi acţiunile administraţiei locale actuale, plictisită şi obosită de procesele în care a fost târâtă de o persoană obsedată pur şi simplu de un loc ce nu-i aparţine şi de o idee care a încolţit în propria minte şi care s-a încăpăţânat să nu plece alături de ceilalţi florari ori să accepte alt loc de desfăşurare a activităţii sale comerciale, este hotărâtă să acţioneze mai departe în justiţie Primăria Municipiului Olteniţa, care, spune Irina Jelea, emite acte diferite în două mandate diferite. Motivul acestor atacuri de ani de zile, nejustificate la adresa unui proprietar, este cunoscut acum şi clar. Mai există încă persoane în Olteniţa care sunt convinse, din manifestările gălăgioase ale florăresei, că terenul este proprietate publică.

Proprietarul terenului Irina Jelea arată cum Elena Dumitru este victima administraţiei locale şi a avocaţilor

Irina Jelea, moştenitoarea părinţilor săi Nicolae şi Victoria Vornicu, deţinătorii imobilului din str. Argeşului colţ cu Bd. Republicii cu terenul aferent, explică cum a luptat pentru recunoaşterea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 469 de mp, teren dobândit de altfel prin hotărâre judecătorească. Irina Jelea arată că neîntemeiate au fost procesele deschise de PFA Dumitru Elena în calitate de reclamantă, care, învăţată de avocaţi, a depus plângere împotriva Irinei Jelea pentru încheierea de carte funciară, cerere de anulare a certificatului de moştenitor al Irinei Jelea, plângeri penale împotriva celei care a revendicat dreptul de proprietate, invocând faptul că Irina Jelea s-a folosit de acte false în procesul de executare silită. Irina Jelea explică cum hotărârea judecătorească din anul 2008 a reîntregit dispoziţia primarului Ştefan Dumitru din 2002, a completat şi reparat situaţia juridică generată de această dispoziţie, făcând referire la imoblilul din str. Argeşului nr. 77-79. Prin dispoziţia primarului de la acea vreme s-a retrocedat imobilul constând în clădire şi teren în suprafaţă de 1600 mp, deci iniţial Irinei Jelea i s-au dat 1131 mp iar prin hotărâre judecătorească s-a reîntregit terenul cu 1600 mp. Tot acest teren este aferent clădirii monument istoric cunoscută sub numele de Hotel „Ioniţă I. Vornicu” până în anul 1949, iar după 1949 cunoscută ca Hotel „Victoria”.

De asemenea, Irina Jelea explică pe larg cum în anul 1994 tatăl acesteia a deschis un proces, întregul imobil amintit fiind luat fără titlu în anul 1949 prin rechiziţie de trupele sovietice. „Au venit sus unde era hotelul, tot imobilul a trecut rechiziţionat, comitetul de partid de la acea vreme a instalat sediul în balcon. Imobilul a fost luat fără titlu şi nu apare în lista imobilelor naţionalizate din judeţul Călăraşi. Tatăl meu a fost foarte perseverent şi a reuşit în baza Legii 10 să obţină o parte din imobil, respectiv clădirea şi suprafaţa de 1.131 mp, urmând ca ulterior diferenţa de 469 mp să se câştige la sfârşitul anului 2008.” descrie Irina Jelea o parte din etapele de luptă juridică şi administrativă pentru redobândirea proprietăţii strămoşeşti. Aceasta mai spune că Elena Dumitru a fost încurajată de Primăria Olteniţa într-un fel sau altul să rămână pe locul din faţa instituţiei publice şi să continuie să se ambiţioneze, să îi intenteze procese proprietarei pe motiv că aceasta deţine acte false, că e domeniu public. De menţionat faptul că PFA Elena Dumitru nu mai are contract cu Primăria din 2007, Irina Jelea apărându-şi de fapt dreptul său de proprietate, cu atât mai mult cu cât florăreasa nu a dorit să părăsească spaţiul unde îşi poziţionase baraca. „Primăria a indus-o în eroare pe doamna Dumitru Elena, este o victimă a administraţiei, a funcţionarilor publici, i-au pus la dispoziţie o grămadă de acte pentru justiţie. Pe data de 1 august 2012 sunt note de informare, i-au pus la dispoziţie acte să se prezinte cu ele în proces fără ca ele să aibă relevanţă. S-a depus plângere împotriva încheierii de carte funciară, aici s-a consemnat această plângere. Judecătoria Olteniţa mi-a dat câştig de cauză, Tribunalul Călăraşi mi-a dat câştig, la Curtea de Apel Bucureşti am câştigat. Pe baza acestor acte a retras plângere împotriva încheierii de carte funciară. Acum şi Primăria face plângere împotriva încheierii de carte funciară.” mai spune Irina Jelea. Proprietarul terenului şi imobilului din centrul municipiului doreşte acum să împrejumuiască terenul de 469 mp. „Există un certificat de urbanism în 2011 în care se recunoaşte că acest teren îmi aparţine şi pe baza acestui certificat urma să fac cerere de emitere a autorizaţiei de construcţie, documentaţie tehnică, avize şi acorduri de amplasament stabilite,  avize şi acorduri privind utilităţile urbane şi de infrastructură. În mod legal am cerut prelungirea certificatului de urbanism. În 2012 am primit o adresă prin care terenul era din nou domeniu public”, mai spune Irina Jelea, adresa fiind semnată de 3 persoane din cadrul Primăriei Olteniţa şi anume primarul de acum al municipiului, secretarul Primăriei şi şeful Biroului de Urbanism.

Irina Jelea mai declară pentru olteniteanul.ro că la baza executării silite făcute săptămâna trecută au fost date opt titluri executorii. „Nu se recunosc hotărâri ale instanţelor, se interpretează legile de către funcţionarii primăriei. Voi începe procese cu Primăria Olteniţa pentru că este un abuz ce se face. Elena Dumitru nu plătea nicăieri, nici concesionarea terenului, autorizaţia de funcţionare abia acum avea o autorizaţie de funcţionare, contract la Enel. Se pot vedea fel şi fel de adrese date de funcţionari ai primăriei doamnei Elena Dumitru. Eu cred că doamna a fost o victimă a administraţiei publice locale, în care eu nu vreau să fiu şi nu voi fi, pentru că mi-am susţinut acest drept de proprietate şi am dovedit asta încă din 2002.” susţine Irina Jelea, care subliniază faptul că, opus celor lansate de Elena Dumitru, terenul în discuţie nu aparţine fostului primar Costinel Milescu, nici nu s-a pus vreodată problema unei puneri în posesie în numele acestuia şi nici nu se va vinde vreodată acestuia, dorinţa părinţilor Irinei Jelea fiind ca terenul să rămână în patrimoniul familiei.

Costinel Milescu, fostul primar al municipiului Olteniţa, nu este implicat în nici un fel în hăţişul ţesut de Elena Dumitru

Fostul primar al municipiului Olteniţa, una din persoanele atacate pe toate căile mai ales verbal de florăreasa Elena Dumitru, a oferit o declaraţie presei. Acesta spune că moştenitorii familiei Vornicu au revendicat proprietăţile, vorbind despre aceleaşi etape pe care Irina Jelea le-a explicat de asemenea presei. Costinel Milescu spune că la 31 decembrie 2007 contractul a expirat, proprietarii revendicând terenul iar din acel moment lucrurile au ieşit de sub control, Elena Dumitru pornind procesele. Fostul primar spune că s-au făcut demersuri pentru a i se oferi alt loc alături de ceilalţi florari. „Nu a plătit nimic din 1 ianuarie 2008 până astăzi chirie nimănui, proprietarul atunci a acţionat în instanţă. O ilegalitate a fost făcută de primarul Ţone, care a promovat o hotărâre prin care îi prelungea contractul de închiriere, expirat la 31 decembrie 2007, eu fiind singurul consilier care m-am opus, cunoscând şi speţa. Acea hotărâre a plecat la Prefectură. Acolo lăsând la o parte politica, sunt jurişti bine pregătiţi, normal că s-a întors la primărie s-o introducă primarul în Consiliul Local s-o anulăm. Primarul refuză să o introducă în Consiliul Local să o anulăm şi până să o anulăm noi a venit executorul şi a evacut-o de acolo. Lucrurile sunt simple şi de 6 ani, 7 ani stă pe un teren privat şi nu plăteşte nici un leu nici către autoritatea locală, nici către proprietarul de drept al terenului.”

Costinel Milescu nu a oferit până acum nici o declaraţie pentru a lămuri situaţia creată sau povestea ţesută de „Nuţa florăreasa”, cum este cunoscută Elena Dumitru în oraş. După ani de zile de când Elena Dumitru se foloseşte de numele fostului primar cu scopul de a-l denigra şi apoi de a-i intimida pe cei care se opreau să asculte relatările ei, actualul consilier spune clar că dacă ar fi dorit să preia terenul ar fi făcut-o cât a fost primar, asta pentru că se pune problema unui anume interes. „Ca să-mi rezolv interesul, de aici se vede că e o minciună, cât am fost primar a stat acolo. Alţii au fost mai isteţi cu ghilimelele de rigoare şi, deşi i-au promis că o ajută în campanie, au ajutat să se facă evacuarea. Sunt sigur că primarul a ştiut ziua când se va face evacuare, care a decurs fără probleme şi în spiritul legii, chiar dacă primarul a încercat să o oprească din spusele altora. O să încerce probabil să-i dea un teren prin zonă, că fata asta nu poate să suporte să vândă flori lângă ceilalţi florari şi ea trebuie să vândă undeva dacă se poate în faţa Primăriei. Recomand primarului să-i dea un loc pe scările la intrare la primărie.” declară omul de afaceri şi consilier local, Costinel Milescu.

Actualul primar Petre Ţone a refuzat să aibă o opinie în acest sens, respingând orice invitaţie a noastră la un interviu pe marginea acestui subiect.

Cum să poţi avea încredere în actuala administraţie care refuză să recunoască legea?

În această situaţie, când se ascund hotărâri locale ori se amână, se muşamalizează speţe soluţionate legal, în condiţiile în care nu se recunosc hotărâri judecătoreşti ori se tergiversează situaţii legale de către administraţia locală actuală, în aceste situaţii lipsite de coerenţă, viabilitate, certitudine, siguranţă, ce încredere mai poate avea un cetăţean din Olteniţa în instituţia locală ce trebuie să îi apere interesele? Ce încredere ar mai putea avea un locuitor al municipiului nostru în actualul primar sau în anumiţi consilieri care deja sunt aserviţi şi înclină capul în faţa primarului, fără să cunoască adevărata realitate dând un vot în necunoştinţă de cauză, oferind astfel soluţii eronate? O Hotărâre de Consiliu Local emisă după cum s-a văzut ilegal a fost votată de consilierii prezenţi în şedinţă, cu excepţia unuia singur care cunoştea efectele juridice ale respectivei hotărâri. O mare parte din consilieri cunoştea situaţia reală a terenului pe care funcţiona florăria Elenei Dumitru. Cu toate acestea au votat 16 consilieri din 17 prezenţi trecerea unui act administrativ emis, deşi nu avea voie să se întâmple asta. Ba mai mult decât atât, nu trebuia să fie întocmit.
Din informaţiile noastre neoficiale, judecătorii care au avut acest dosar pe mână sunt uimiţi de cum lucrează administraţia locală olteniţeană la acest caz, de modul cum reacţionează la un drept de proprietate.

Imobilul cu terenul aferent a fost construit înainte de anul 1900 şi este considerat monument istoric

Familia Vornicu a locuit la Olteniţa până în anul 1970. Economist Nicolae Vornicu a lucrat la Secţia Financiară Olteniţa, apoi în Bucureşti la ICSIM. Mama Irinei Jelea, Victoria Vornicu, a fost medic dermatolog şi a lucrat în cadrul Policlinicii şi Spitalului Olteniţa până la vârsta când a ieşit la pensie.
Imobilul a fost construit înainte de anul 1900 de Ioniţă I.Vornicu, străbunicul Irinei Jelea, şi apoi lăsat cu testament tatălui ei, Nicolae Vornicu când acesta avea vârsta de 3 ani, tutore fiind bunicul Irinei Jelea.
La parterul imobilului erau pe vremuri câteva prăvălii şi o berărie.
Mai informăm cititorii cu faptul că istoricul de artă şi al culturii, membru al Academiei Române şi profesor universitar Răzvan Theodorescu, a trecut imobilul din Str. Argeşului colţ cu Bd. Republicii în patrimoniul naţional.

Laura Suzeanu