Un oltenitean s-a ales cu dosar penal la propria nuntă, pentru focurile de artificii

Poliţiştii de investigaţii criminale din Olteniţa s-au sesizat din oficiu, în seara de 18 iulie a.c., ora 2230, cu privire la faptul că, la o nuntă organizată pe strada Mircea Eliade, din municipiul Olteniţa, s-au folosit articole pirotehnice de uz civil.

În urma verificărilor efectuate la faţa locului, a fost identificat C. Nicuşor, de 28 ani, din Olteniţa, care a folosit în curtea unui imobil, fără a deţine autorizaţie, articole pirotehnice de divertisment din clasa a II-a.

foto arhiva

foto arhiva

Oamenii legii au ridicat în vederea cercetărilor două baterii folosite, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept, conform prevederilor Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

IPJ Calarasi