“Eşti actorul propriei vieţi” – concept-concurs sprijinit de deputata Raluca Surdu

“Înainte de orice, oamenii activi şi implicaţi constituie resursa cea mai importantă a unei comunităţi”

Deputata Raluca Surdu salută performanţa obţinută de cei 4 elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” – Olteniţa, care, coordonaţi de doamna profesor Liliana Nicoliţă, au câştigat faza judeţeană a Concursului Naţional de proiecte antidrog „Împreună” 2013 adresat elevilor de liceu din ţară. Entuziasta şi energica echipă formată din Enache Bianca, Dumitru Andreea, Ilie Mădălina şi Baltac Cătălina s-a calificat astfel să reprezinte judeţul Călăraşi în faza naţională a concursului, intitulată „Eşti actorul propriei vieţi”.

 

„Sunt deosebit de mândră de această reuşită a unor tineri cu potenţial din zona noastră”, ne-a declarat Raluca Surdu. „Apreciez implicarea în activităţi extraşcolare, cu atât mai mult cu cât dedicarea şi eforturile echipei sunt îndreptate către întreaga comunitate a tinerilor care sunt o ţintă potenţială a traficului de droguri. Mă bucur că ni s-a oferit posibilitatea de a ajuta această echipă să-şi organizeze deplasarea la Eforie Sud. Ştiu că sprijin au primit şi din partea Clubului de Karate din Olteniţa. Aştept ca în septembrie, întreaga echipă să susţină la Centrul de resurse pentru iniţiativă şi acţiune – Olteniţa o serie de prezentări ale activităţilor pe care le-au gândit şi în care au fost implicaţi. Dorim să le oferim astfel posibilitatea de a împărtăşi tuturor celor interesaţi din entuziasmul, energia, motivaţia pe care le-au avut pe drumul spre această performanţă, care, în mod sigur, nu a fost posibilă fără sacrificii. Cei cinci, adică cei 4 liceeni şi profesorul coordonator, reprezintă prin excelenţă ceea ce noi dorim să promovăm prin Centrul de resurse pentru iniţiativă şi acţiune – Olteniţa: înainte de orice, oamenii activi şi implicaţi constituie resursa cea mai importantă a unei comunităţi. În perioada următoare, dorim să vedem cum putem multiplica şi insufla acest mod de gândire şi de a trece la fapte, la cât mai mulţi membri ai comunităţii noastre”.

 

Prof Liliana Niculita

Prof Liliana Niculita

În perioada 27 august – 1 septembrie, Ministerul Educaţiei Naţionale, în parteneriat cu Palatul Naţional al Copiilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Constanţa, organizează în Eforie Sud, faza finală din cadrul Concursului Naţional de proiecte antidrog „Împreună” iniţiat împreună cu Agenţia Naţională Antidrog . Pe parcursul acestei săptămâni, fiecare echipă participantă va prezenta proiectul cu care a câştigat faza judeţeană. Elevii şi profesorii vor participa la ateliere de lucru, schimburi de experienţă, vor viziona filme educative din domeniul prevenirii consumului de droguri, vor fi angrenaţi în activităţi sportive etc.

 

„Le ţinem pumnii şi le urăm să aibă baftă maximă săptămâna viitoare, cum de altfel un gând bun trimitem de fiecare dată tuturor celor care îşi asumă curajul de a păşi în faţă! Hai Olteniţa! Hai Călăraşi!”, încheie Raluca Surdu.