Se fură şi pe apă nu doar pe uscat: cinci cetăţeni români au delapidat 800 de litri de motorină

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – Serviciul Poliţiei de Frontieră Feteşti cercetează cinci cetăţeni români pentru că au delapidat peste 800 de litri motorină de pe un împingător românesc ce se afla în deplasare pe braţul Borcea, în dreptul localităţii Făcăieni. În data de 25 august a.c., ora 14.00 poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Feteşti, judeţul Ialomiţa, au observat pe Braţul Borcea, în dreptul localităţii Făcăieni, o ambarcaţiune cu două persoane ce transporta mai multe butoaie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Poliţiei de Frontieră Călăraşi, comisar şef Vasile Chiru, ajunşi la mal, cei doi cetăţeni din barcă, cu ajutorul altor două persoane venite cu un atelaj hipo, au descărcat butoaiele, după care, în momentul intervenţiei poliţiştilor de frontieră au fugit cu barca goală pe malul opus.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că butoaiele erau încărcate cu un lichid verde cu miros specific de motorină ce fusese sustras de pe un împingător aflat în marş. S-a reuşit identificarea celor 4 persoane implicate, toate cu domiciliul pe raza  judeţului Ialomiţa, cu vârste cuprinse între 24 şi 48 de ani.

Totodată a fost audiat şi gestionarul navei, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi a gradului de implicare pentru fiecare persoană în parte.

Potrivit aceleiaşi surse cantitatea de aproximativ 800 litri motorina în valoare de 5.000 lei a fost ridicata în vederea continuării cercetărilor, aceasta urmând a fi predată societăţii prejudiciate.

Poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, respectiv complicitate la delapidare.

Pentru faptele săvârşite, persoanele implicate riscă pedepse cu închisoarea de la unu la 15 ani.