Verificari ale legalitatii activitatilor in domeniul panificatiei: amenzi de 53.500 de lei in judetul Calarasi !

Poliţia Română a demarat la data de 1 septembrie a.c. o amplă acţiune de prevenire şi combatere a ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării,  achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.

foto: ifz.ro

foto: ifz.ro

De la declanşarea acţiunii, pe raza judeţului Călăraşi, au fost efectuate 64 de controale la societăţi comerciale şi persoane fizice, fiind verificate şi 38 de mijloace de transport.

Poliţiştii de investigarea fraudelor, de ordine publică, poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, şi poliţie transporturi, implicaţi în activităţile desfăşurate în perioada 01 – 06 septembrie a.c., au constatat 5 infracţiuni, dintre care 2 de evaziune fiscală şi câte o infracţiune prevăzută de legislaţia privind protejarea drepturilor de autor, codul vamal şi codul fiscal, şi au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 53.500 lei.

Valoarea totală a bunurilor care au fost indisponibilizate în dosare penale a fost de 58.616 lei.

Au fost indisponibilizate 8.101,47 kg de făină şi 3.468 pachete de ţigarete.

Exemplu:

La data de 4 septembrie a.c., în urma verificărilor efectuate la o societate comercială din comuna Dor Mărunt, ce are ca activitate principală fabricarea pâinii şi a produselor de panificaţie, în urma confruntării stocului scriptic cu cel faptic, s-a constatat că societatea nu poate justifica prin documente de evidenţă contabilă cantitatea de 8.101,47 kg de făină.

Această marfă, în valoare de circa 12.000 lei, a fost indisponibilizată, iar în cauză s-a înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, solicitându-se organelor fiscale stabilirea cu certitudine a prejudiciului cauzat bugetului de stat.