VIDEO * Clopoţelul a sunat în şcoli şi licee cu emoţii. Invitaţii Olteniţei în prima zi de şcoală : inspectori şcolari şi oameni politici

Luni, 16 septembrie, s-au deschis cursurile primului semestru din anul şcolar 2013 – 2014. Instituţiile de învăţământ din Olteniţa şi-au primit elevii după cea mai întinsă vacanţă şcolară.

inceput an scolar 032

Mici şi mari au păşit pragurile claselor, bobocii cu emoţii, ceilalţi cu speranţa unui an mai bun, în care rezultatele să fie pe măsura muncii lor.
Ca în fiecare an, la fiecare şcoală deschiderea a fost făcută de directorii de şcoli şi licee, elevilor aducându-li-se la cunoştinţă şi câteva aspecte din noutăţile structurii de învăţământ din anul şcolar 2013-2014: simularea Bacalaureatului încă din clasa a IX-a, introducerea la nivel naţional a evaluărilor de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, conform Legii Educaţiei Naţionale, precum şi modificarea formulei de calcul a mediei de admitere la liceu.
Liceul “Neagoe Basarab” din Olteniţa are în componenţa sa de cinci ani şi clase gimnaziale, în afara celor de liceu. Proaspăt absolvenţii de clase primare s-au alăturat bobocilor de clasa a IX-a şi veteranilor de liceu, cu gândurile îndreptate încă spre învăţătoarele care i-au iniţiat cu primii paşi spre viaţa şcolară.
Unii dintre aceştia se bucură şi aşteaptă cu nerăbdare să înceapă cursurile, alţii încă mai luptă cu acomodarea într-un liceu.

Liceul Teoretic “Neagoe Basarab” şi Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” din Olteniţa au avut în prima zi de şcoală câţiva oaspeţi. Este vorba de doi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi: inspectorul şcolar general prof. Silviana Şestacovschi şi inspectorul de specialitate prof. Laura Munteanu, dar şi oameni politici: deputatul liberal Raluca Surdu şi preşedintele Consiliului Judeţean, Răducu Filipescu.

 inceput an scolar 027

Directorul Liceului “Neagoe Basarab”, prof. Cristian Lichirdopol prezintă elevilor oaspeţii liceului

Prof. Cristian Lichiardopol invită oaspeţii la microfon pentru a transmite elevilor câteva cuvinte.

“Deşi an de an deschidem în cadrul festiv anul şcolar, emoţiile sunt aceleaşi. Pot să vă spun că avem şi noi profesorii aceeaşi emoţie, poate şi pentru faptul că pentru noi timpul se măsoară altfel: în generaţii care vin şi generaţii care pleacă. De aici şi emoţiile. Sigur că avem privilegiul să fim invitaţi la deschiderea noului şcolar la dumneavoastră. Un liceu de elită, care în Olteniţa este foarte cunoscut şi bine cotat, cu elevi buni şi am dorit din totu sufletul să fiu prezentă aici. Vă doresc un an şcolar bun, plin de reuşite, urez bun venit şi numai succes colegilor voştri boboci de clasa a IX-a. ”  a fost mesajul pe care prof. Silviana Şestacovschi, inspector şcolar general, l-a transmis elevilor renumitei instituţii de învăţământ. Aceasta apreciază competenţa şi profesionalismul dascălilor liceului Basarab, amintind de asemenea şi performanţa şcolară a unui fost elev al liceului, student în prezent la Cambridge, în Regatul Unit al Marii Britanii. Prof. Şestacovschi s-a adresat şi părinţilor elevilor, cărora le-a transmis mesajul de a fi alături de profesori şi şcoală, pentru a contribui la educarea şi formarea copiilor pentru viaţă.

 inceput an scolar 011

Deputatul liberal Raluca Surdu sfătuieşte tinerii să acorde cât mai mult timp studiului individual

“Uitându-mă în partea stângă a careului mă gândesc cu mare emoţie că şi eu, în calitate de mamă, îl voi duce peste 2 ani pe băieţelul meu la clasa 0. Uitându-mă în partea dreaptă şi chiar şi în faţă, iarăşi sunt emoţionată pentru că îmi amintesc cu mare drag de perioada foarte frumoasă a liceului, pe care şi eu ca şi voi am petrecut-o şi în care mi-am legat prietenii pentru o viaţă. Deşi toată lumea spune că perioada liceului este cea mai frumoasă, credeţi-mă pe cuvânt că perioada studenţiei este şi mai frumoasă şi ca atare, vreau să vă spun doar atât: vă rog din suflet învăţati, studiaţi, acordaţi cât mai mult timp acestui studiu individual, pentru că aveţi cadre didactice minunate, care întotdeauna şi-au dus misiunea la bun sfârşit şi anume aceea de a face din noi şi din voi oameni valoroşi ai zilei de mâine, pentru că trebuie să aveţi acele rezultate pe care toţi le aşteaptă de la voi. Şi sunt convinsă că veţi reuşi, pentru că toţi ştim: acesta este unul din cele mai bune licee ale ţării îndrăznesc să spun, pentru că aţi demonstrat de-a lungul timpului că toţi care au ieşit de pe băncile liceului dumneavoastră sunt adevărate valori ale societăţii noastre. Vă doresc din suflet să aveţi un an minunat, iar la sfârşitul anului şcolar să fiu din nou mândră de voi.” declară deputatul Raluca Surdu.

Preşedintele PNL Răducu Filipescu vorbeşte tinerilor despre frumuseţea anilor de liceu, dar şi despre importanţa studiilor superioare

“Poate că cei mai frumoşi ani din viaţă vi-i petreceţi acum, în liceu. În liceu se leagă cele mai frumoase prietenii şi ele rămân veşnic pe tot parcursul vieţii. Şi acesta este un exemplu: Silviana Şestacovschi mi-a fost colegă de liceu, ceea ce arată că de patruzeci şi ceva de ani suntem împreună, muncim împreună şi încercăm să facem ceea ce am făcut noi: să vă sfătuim să învăţaţti şi să mergeţi cât se poate de repede înainte, dar asta nu înseamnă să staţi cu capul în carte de dimineaţă până seara, pentru că în mod normal există şi calculatoare şi există şi viaţa pe care trebuie să v-o trăiţi, pentru că nu veţi mai întâlni clipe atât de frumoase în tinereţe. Dar educaţia dragii mei, este cel mai important lucru, mai ales că sunteţi în acest liceu cu tradiţie şi rezultate deosebite permanent. E bine să v-o consolidaţi de acum. Perioada care urmează, în care vă pregătiţi pentru studiile superioare şi perioada de facultate sunt extrem de importante. Problema este ce ştie fiecare să facă. Societatea cere performanţă. De aceea vă clădiţi din liceu cunoştinţele şi baza pentru viaţa voastră viitoare. Vă doresc să treceţi bine prin acest an, să aveţi rezultate bune, dar în special pregătiţi-vă în domeniul pe care vreţi să-l aveţi în viaţă!” spune preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi şi preşedintele Organizaţiei PNL Călăraşi, Răducu Filipescu.

După mesajele oaspeţilor transmise, directorul Liceului “Neagoe Basarab”, prof. Cristian Lichiardopol, anunţa elevii că din 17 septembrie începe campania pentru bacalaureat pentru clasele a XII-a: “Vă anunţ oficial că vom sta pe capul vostru toate lunile de şcoală ca să luaţi bacalaureatul în procent mai mare decât anul acesta când a fost 93%, să fie de 99%.” subliniază directorul Lichiardopol.

Directorul adjunct, prof. Mariana Biteş, le-a prezentat bobocilor diriginţii şi a oferit alte câteva amănunte legate de organizare, clase şi ore. Elevii au asistat şi la o scurtă slujbă religioasă.
Delegaţia oficială s-a îndreptat apoi către Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” Olteniţa, unde au fost întâmpinaţi de noul director, Elena Becheru, ceilalţi directori adjuncţi şi colectivul profesoral.
La Liceul “Nicolae Bălcescu” a fost prezent la festivitatea de început de an şcolar şi primarul municipiului Olteniţa, Petre Ţone.

balcescu 1

balcescu 2

 Structura anului şcolar 2013-2014

Elevii vor avea la fel ca şi până acum trei vacante, de iarnă, intersemestrială şi primăvară. În plus, elevii vor avea toate trei zilele pascale libere, inclusiv 22 aprilie 2014. Anul şcolar a început luni, 16 septembrie şi se va încheia în 21 iunie 2014. În total elevii vor avea de parcurs 36 săptămâni de cursuri, adică 176 de zile lucrătoare.Pentru elevii de clasa a XII-a şi cei din clasa a XIII-a, anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat. Cursurile claselor terminale se încheie în data de 30 mai 2014.
Elevii de clasa a clasa a VIII-a vor avea 36 de săptămâni de cursuri, iar dintre acestea o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 13 iunie 2014.

SEMESTRUL I
16 septembrie 2013 – 20 decembrie 2013
 – cursuri;
2 – 10 noiembrie 2013 – vacanţă pentru clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar;
21 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014 –   vacanţa de iarnă;
6 ianuarie 2014 –  31 ianuarie 2014 – cursuri;
1 februarie 2014 – 9 februarie 2014 – vacanţa intersemestrială.

SEMESTRUL al II-lea            
10 februarie 2014 –  11 aprilie 2014 – cursuri;
12 aprilie 2014 –  22 aprilie 2014 – vacanţa de primăvară;
23 aprilie 2014 –  20 iunie 2014 – cursuri;
21 iunie 2014 – 14 septembrie 2014 – vacanţa de vară.

Potrivit ordinul de ministru, săptămâna 7–11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este săptămâna dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.
Pentru elevi, anul şcolar 2013-2014 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare.

Tezele din semestrul I al anului şcolar 2013-2014 se susţin, de regulă, până la data de 20 decembrie 2013. Tezele din semestrul al II-lea al anului şcolar 2013-2014 se susţin, de regulă, până la data de 23 mai 2014.

Alte modificări aduse anului şcolar 2013-2014

Elevii studiaza Limba moderna incepand cu Clasa Pregatitoare
Incepand de anul acesta, elevii invata Limba moderna inca de la Clasa Pregatitoare, o ora pe saptamana. Anuntul a fost facut in aprilie, cand Ministerul Educatiei a publicat ordinul de ministru care aproba planurile cadru pentru invatamantul primar. Aceste planuri cadru se aplica incepand din septembrie pentru clasa pregatitoare si clasa I, incepand cu anul scolar 2014-2015 la clasa a II-a si din anul 2015-2016 pentru clasele a III-a si a IV-a.
Elevii de Clasa Pregatitoare au 19 ore pe saptamana, iar elevii de clasa I – 20 de ore obligatorii. La acestea se adauga optionale de maximum o ora pe saptamana.

Clasa Pregatitoare: Materiile si numarul de ore

  • Comunicare in limba romana: 5 ore/saptamana
  • Limba moderna: 1 ora/saptamana
  • Matematica: 3 ore/saptamana
  • Stiinte ale naturii: 1 ora/saptamana – programa la Matematica si Stiinte ale Naturii este integrata:
  • Religie: 1 ora/saptamana
  • Educatie fizica: 2 ore/saptamana
  • Muzica si miscare: 2 ore/saptamana
  • Arte vizuale si abilitati practice: 2 ore/saptamana
  • Dezvoltare personala: 2 ore/saptamana
  • Numar total de ore obligatorii: 19
  • Optionale: 0-1

Clasa I:

  • Comunicare in limba romana: 7 ore/saptamana
  • Limba moderna: 1 ora/saptamana
  • Matematica: 3 ore/saptamana
  • Stiinte ale naturii: 1 ora/saptamana – programa la Matematica si Stiinte ale Naturii este integrata:
  • Religie: 1 ora/saptamana
  • Educatie fizica: 2 ore/saptamana
  • Muzica si miscare: 2 ore/saptamana
  • Arte vizuale si abilitati practice: 2 ore/saptamana
  • Dezvoltare personala: 1 ora/saptamana
  • Numar total de ore obligatorii: 20
  • Optionale: 0-1

„Inspectia la clasa va fi o prioritate a anului scolar 2013-2014”, a anuntat in urma cu o saptamana ministrul Educatiei, Remus Pricopie. Ministrul le-a transmis directorilor de scoli ca, in anul scolar 2013-2014, sa puna accent pe inspectia la clasa si sa monitorizeze procesul de predare-invatare.
Tot incepand de anul acesta, evaluarile la finalul claselor a II-a, a IV-a si a VI-a se vor face la nivel national, cu subiecte unice, asa cum prevede Legea Educatiei Nationale. Pana acum, timp de doi ani, aceste evaluari au fost facute numai in anumite scoli, fiind un program pilotat. Legea mai prevede, insa, ca rezultatele obtinute la aceste testari sa fie trecute in portofoliul educational al fiecarui elev, dar acest instrument de evaluare continua a elevilor nu a fost inca elaborat de Ministerul Educatiei.

Elevii de clasa a II-a vor fi testati la scris-citit si matematica, elevii de clasa a IV-a – la limba romana/ limba materna – intelegerea textului scris si matematica, iar elevii de clasa a VI-a – la limba si comunicare, respectiv matematica si stiinte.
Rezultatele obtinute de elevi NU se trec in catalog, ci stau la baza realizarii de catre profesori a unor planuri individualizate de invatare si sunt aduse la cunostinta parintilor elevilor.

Incepand de luna aceasta, elevii din ciclul primar au 3 noi materii optionale: „Educatie pentru societate”, „Filosofie pentru copii” si „Educatie financiara”. „Educatie financiara” va fi predata la clasele a III-a si/sau a IV-a, „Filosofie pentru copii” va fi studiata la clasa a III-a si/sau a IV-a, iar materia optionala „Educatie pentru societate” va fi studiata la clasa pregatitoare, clasa I si clasa a II-a. Precizam ca incepand din Clasa Pregatitoare si pana in clasa a IV-a, elevii pot avea maximum o singura disciplina optionala pe an de studiu.

Ministerul Educatiei a publicat si programa scolara pentru materia optionala „Matematica si stiinte in societatea cunoasterii”. Este vorba despre un curriculum interdisciplinar integrat pentru matematica, fizica, chimie si biologie, curriculum la decizia scolii. El poate fi ales la oricare dintre clasele a IV-a pana la a XI-a, inclusiv. Optionalul poate fi predat din acest an, cu un buget de timp de o ora pe saptamana pe parcursul unui an scolar.

Modificare importanta in noul an scolar: Evaluarea Nationala va avea o pondere crescuta, de 75%, in media de admitere la liceu.

Elevii de clasa a XI-a, a XII-a si a VIII-a vor sustine simulari nationale pentru Bacalaureat si Evaluare Nationala.

Ministrul Educatiei, Remus Pricopie, a declarat in luna august ca trebuie revenit asupra deciziei de a scoate clasa a IX-a de la liceu si in acest sens exista deja un proiect de lege depus la Senat.
Absentele elevilor ar putea fi publicate lunar pe internet de fiecare scoala.
Profesorii implicati in fraude la examene ar putea fi eliminati din invatamant
Manualele digitale sunt amanate cu un an

Decontarea navetei scolare a fost plafonata la maximum 26 de lei pe luna pentru distante de 3 kilometri

Ministrul Educatiei, in luna martie: Discut despre posibilitatea ca la anumite materii sa nu se mai dea note

Ministerul Educatiei a vorbit in luna mai despre oficializarea fondului clasei

Ministrul Educatiei vrea ca gradinita sa fie obligatorie pentru copiii de 5 ani

Elevii vor incepe sa studieze din clasa a III-a cea de-a doua limba straina, in loc de clasa a V-a.

Amintim ca noile planuri cadru pentru invatamantul primar prevad obligativitatea studierii primei limbi straine de la clasa pregatitoare. Limba moderna este prevazuta cu cate o ora pe saptamana in clasa pregatitoare, clasa I si clasa a II-a, urmand ca in clasele III si IV elevii sa faca doua ore pe saptamana la aceasta materie.

Laura Suzeanu