”Împreună. Facem. Bine.” | Intra aici pentru detalii

Acesta este sloganul și totodată credința cu care deputata Raluca Surdu, prin Centrul de resurse pentru inițiativă și acțiune – Oltenița, se adresează tuturor elementelor active din colegiul său, antreprenori cu experiență sau în devenire, cadre didactice, manageri, factori de decizie și responsabilitate din cadrul firmelor și instituțiilor publice locale.

”În ciuda limitărilor externe care sunt un dat greu de modificat – taxe și impozite, proceduri greoaie și legislație stufoasă, cărora orice inițiativă antreprenorială trebuie să le facă față și care constituie un aspect ce pare decisiv uneori, orice antreprenor trebuie să țină cont de încă trei aspecte. Acestea trei, coroborate, pot înclina balanța dinspre amânarea acțiunii, dinspre resemnarea în non-acțiune, spre acțiunea prudentă, cu pași mărunți, din aproape în aproape. Este vorba despre resurse, aliați și limite”, precizează deputata Raluca Surdu.

"Spirit Antreprenorial"

„Spirit Antreprenorial”

Cu toții suntem tentați să gândim ca resurse doar banii. Aspectul financiar este important când cineva se gândește la demararea unei afaceri, însă nu decisiv. Resurse importante mai sunt timpul, cunoștințele în domeniul derulării unei afaceri, oamenii pe care te poți baza. Oamenii care te sprijină în diverse forme devin aliați: de la membrii familiei sau alte persoane bine intenționate , la antreprenori care au reușit și care sunt dispuși să împărtășească din propria lor experiență. ”Îmi place să cred că Centrul de resurse pentru inițiativă și acțiune – Oltenița, așa cum l-am gândit, va fi un aliat de nădejde al celor care vin la acțiunile care se organizează aici. Îmi place să cred că și eu sunt un aliat al celor cu inițiativă, atât la nivel local prin acest Centru, cât și în Parlament, prin proiectele legislative pe care le susțin, prin contribuția la discuțiile din cadrul grupului deputaților liberali al cărui vicelider sunt, prin interpelările și întrebările adresate miniștrilor și secretarilor de stat, prin dezbaterile la care particip”, declară deputata Surdu.

Miercuri, 23 octombrie ac., de la orele 17:00, pentru 4 ore intense, Centrul de resurse pentru inițiativă și acțiune – Oltenița găzduiește primul atelier de lucru, cu tema ”Spirit antreprenorial”. Iată provocarea lansată prin https://www.facebook.com/events/172036912994331/?ref=22 :

„”Aici nimic nu se poate!” Auzim această remarcă de prea multe ori. Iar de multe ori, ne trezim și noi          spunând-o, chiar dacă din suflet dorim să credem și să fie valabil doar opusul. Și vedem în jurul nostru    oameni ”inconștienți” care încearcă. Și mai vedem că mulţi reuşesc lucruri la care nu ne-am gândit, la care    nu am îndrăznit să gândim. Lucuri ”imposibile”. Mulţi oameni ”de treabă” ne sfătuiesc să … ne mai                gândim. Că este greu, imposibil, dificil, nu se face, nu-i frumos. Și vedem apoi că cineva, altcineva, a reuşit     ceea ce noi ne-am fi dorit. ”Hei, eu am avut primul ideea !…” Așa, și? Cu ce fapte ai susținut-o?

”Spiritul                meu antreprenorial” este un mod de lucru, o stare pe care o exersez zilnic, acasă şi la lucru, în        orice împrejurare. Sunt ceea ce fac şi ceea ce sunt este rezultatul multor acţiuni din trecutul meu mai               îndepărtat sau apropiat. Ceea ce fac azi, mâine, este piatra în temelia celui care voi fi mâine sau   poimâine.”

Acest prim atelier este adresat profesorilor în primul rând, pentru că aceștia sunt cei care pregătesc viitoarele generații, care formează și șlefuiesc caractere. Dacă cele care vor fi propuse vor fi găsite utile, aceștia pot prelua și oferi elevilor acele elemente care pot aduce valoare programei școlare, exerciții și metode aplicate în educația non-formală. Atelierul este dedicat deopotrivă antreprenorilor care își vor valida unele metode de lucru care au dat rezultate și care vor intra în contact cu abordări noi. În plus, experiența acestora, dacă doresc să o împărtășească, va fi benefică pentru cei aflați la început de drum. Întreaga serie de ateliere de lucru este folosită în firme mai mici sau mai mari, în corporații multinaționale prezente și la noi în țară, cu scopul de a-i sprijini pe membrii acestora, fie aflați la nivel executiv, fi pe poziții de conducere și responsabilitate, să se adapteze unui mediu organizațional, pentru a performa cât mai eficient și a contribui la efortul comun de dezvoltare pe mai departe.

 

Material realizat de:

Centrul de resurse pentru inițiativă și acțiune – Oltenița (https://www.facebook.com/CentrulDeResursePentruInitiativaSiActiuneOltenita) care este susținut de doamna deputat Raluca Surdu, se bucura de sprijinul și expertiza Avalon Management (http://avalonmanagement.ro/) și își propune facilitarea accesului la cunoaștere pentru toți cei interesați să evolueze, cărora le pune la dispoziție un spațiu de lectură cu materiale bibliografice valoroase, inspiraționale și motivaționale, și pentru care organizează o serie de ateliere de dezvoltare personală și profesională pe teme ca: spirit antreprenorial, leadership, vânzarea, managementul timpului, abordarea și soluționarea problemelor, flexibilitate și adaptare la schimbare, relaționare eficientă, eficiență personală, managementul echipei etc.