Pe fondurile de vânătoare Mitreni şi Olteniţa au fost prinse trei persoane cercetate acum pentru braconaj cinegetic

Trei persoane sunt cercetate de către poliţiştii de frontieră călărăşeni pentru braconaj cinegetic.

braconaj = acțiunea desfășurată în vederea obținerii acelorași efecte ca și prin acțiunea de vânătoare, fără a fi îndeplinite condițiile legale pentru desfășurarea acesteia din urmă

braconaj = acțiunea desfășurată în vederea obținerii acelorași efecte ca și prin acțiunea de vânătoare, fără a fi îndeplinite condițiile legale pentru desfășurarea acesteia din urmă

Poliţiştii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Călăraşi au organizat şi desfăşurat în urmă cu două zile o acţiune specifică pe fondurile de vânătoare Mitreni şi Olteniţa. În cadrul acestor acţiuni s-au depistat trei persoane, N. Victor,  H.  Mihai şi B.Constantin, cu vârste cuprinse între 43 şi 63 de ani, toţi cu domiciliul în localitatea Mitreni, jud. Călăraşi. Poliţiştii de frontieră se aflau într-o misiune de valorificare a unor informaţii pe linia combaterii braconajului cinegetic. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Poliţiei de Frontieră din zonă, cimisar şef Vasile Chiru, în urma efectuării controlului asupra autoturismului în care se aflau cei trei, s-au găsit trei fazani şi doi iepuri care prezentau urme evidente de împuşcare cu alice.

Persoanele în cauză au recunoscut că vânatul le aparţine, iar în momentul de faţă sunt cercetate în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de „vânătoarea  fără autorizaţie de vânătoare legală” şi „transportul vânatului dobândit sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii”.

 

Potrivit aceleiaşi surse, poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea continuării cercetărilor trei arme de vânătoare, 40 de cartuşe, vânatul descoperit asupra acestora. Autoturismul marca Dacia Logan, aparţinând numitului N. Victor a fost lăsat în custodia proprietarului până la finalizarea cercetărilor.

În România, Legea vânătorii și a protecției fondului cinegeticdefinește braconajul ca „acțiunea desfășurată în vederea obținerii acelorași efecte ca și prin acțiunea de vânătoare, fără a fi îndeplinite condițiile legale pentru desfășurarea acesteia din urmă”.