Ziua Alimentaţiei Sănătoase – o sărbătoare emblematică a elevilor de la Liceul Bălcescu din Olteniţa

Elevii și profesorii Liceului Tehnologic “Nicolae Bălcescu” Oltenița şi-au propus să sensibilizeze populația. Tema aleasă a venit ca un salut al Zilei Mondiale a Alimentaţiei. Consumul unei alimentaţii sănătoase este foarte important, astfel că elevii clasei a IX- a E și a XI-a D împreună cu profesor Gabriela Marcov au mers în piața centrală a municipiului unde au împărțit mesaje și au încercat să arate producătorilor importanța unui consum de alimente sănătoase. Au fost răsplătiți cu legume și fructe. După ora prânzului, un număr de 60 elevi a pornit într-un marș spre Complexul de Servicii Comunitare Oltenița. Acolo au fost împărţite fructe și legume pentru copiii instituţionalizaţi din centru. De asemenea, pe stradă au fost împărțite trecătorilor pliante cu mesaje legare de alimentația sănătoasă.

ziua alimentatiei (3)

Acțiunea a fost desfășurată în parteneriat cu Jandarmeria Oltenița.
Elevii claselor IX E, X A, XI E, X C, XI D ai Liceului Tehnologic “Nicolae Bălcescu” au fost cei care s-au implicat în acţiune, îndrumaţi de profesorii Narcisa Podocea, Gabriela Marcov, Violeta Ibiș, Adina Dobre.

ziua alimentatiei (6)

Profesor Liliana Niculiță a organizat acţiunea care déjà a devenit o tradiţie în Liceul Bălcescu.

În fiecare an, la 16 octombrie, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) sărbătoreşte Ziua mondială a alimentaţiei

Adunarea Generala ONU a decis, în anul 1980, marcarea Zilei mondiale a alimentaţiei
Educaţia pentru sănătate este un instrument eficient în promovarea unei alimentaţii sănătoase, dacă este adaptată nevoilor. Un studiu recent al Comisiei Europene ne plasează pe locul al treilea al incidenţei obezităţii din Europa. Potrivit specialiştilor pentru a fi sănătoşi trebuie să ne preocupe urmarea unei diete echilibrate, formată din 3 mese principale pe zi şi 2 gustări, şi care să conţină alimente cu indice glicemic scăzut, respectarea unui program de somn de 6-7 ore, evitarea nicotinei, limitarea aportului de alcool şi a excesului de cofeină, hidratarea corespunzătoare cu apă şi ceaiuri din plante şi practicarea exerciţiului fizic de tip aerob în mod regulat (mers pe jos, alergat, urcat scări, înot).
Adunarea Generala ONU a decis, în anul 1980, marcarea Zilei mondiale a alimentaţiei, considerând că “alimentaţia este o nevoie fundamentală a omului şi o condiţie necesară supravieţuirii şi prosperităţii fiinţei umane”. Astfel, în fiecare an, la 16 octombrie, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) sărbătoreşte Ziua mondială a alimentaţiei, aceasta fiind ziua înfiinţării FAO în 1945, la Quebec, în Canada.
Tema ediţiei Zilei mondiale a alimentaţiei 2013 este axată pe “implementarea sistemelor durabile în sectorul alimentar pentru asigurarea securităţii alimentelor şi a nutriţiei”.
Scopul sărbătorii este de a face cunoscute problemele sectorului alimentar în lume şi de a spori solidaritatea în lupta împotriva foamei, malnutriţiei şi a sărăciei.
Nivelul de subalimentare a crescut în lume din cauza crizei economice mondiale din 2008 şi 2009 şi afectează în prezent 1,02 milliarde de persoane, ceea ce înseamnă o sesime din populaţia mondială, potrivit unui raport publicat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). Numărul persoanelor care suferă de foame în lume a depăşit pentru prima dată din 1970 pragul de un miliard, creştere pe care FAO o atribuie în special crizei economice mondiale. Cea mai mare parte a persoanelor subnutrite provine din regiunea Asia-Pacific (642 de milioane), urmând cele din Africa subsahariană (265 de milioane), America Latina (53 de milioane), apoi cele dintr-o regiune cuprinzând Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (42 de milioane). În ţările dezvoltate, 15 milioane de persoane suferă de foame.
Această zi este sărbatorită în prezent în peste 150 de ţări.
Potrivit celor mai recente date emise de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), principalele cauze de mortalitate în lume sunt legate de alimentaţia nesănătoasă: 14 milioane de decese sunt cauzate anual, la nivel global, de o alimentaţie incorectă şi dezechilibrată.
În linii generale, piramida alimentară cuprinde următoarele grupe: 1. Pâine, cereale, orez şi paste (6-11 porţii pe zi); 2. Legume şi vegetale (3-5 porţii pe zi); 3. Fructe (2-4 porţii pe zi); 4. Lapte şi derivate (2-3 porţii pe zi); 5. Carne, peşte, ouă (2-3 porţii pe zi).

Laura Suzeanu