Ioana Băsescu a luat 290 de hectare agricole în Nana/Călăraşi cu 1,3 milioane de euro

Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, a achizi­ţio­nat 290 de hectare de teren arabil în lo­cali­tatea Nana din Călăraşi la un preţ mediu de 4.500 de euro/hectar, tranzacţia având o valoare totală de 1,3 milioane de euro.

foto: mediafax

foto articol: mediafax / oltenita-online

Ferma a fost preluată de compania Berfige, deţinută de investitoarea italiană Mara Bertola (39 de ani), spun surse din piaţa agricolă. Terenurile se află la o dis­tanţă de aproximativ 60 de kilometri la sud de Bucureşti.

„În data de 9 septembrie am achizi­ţio­nat un teren în suprafaţă de 290,41 hectare, în judeţul Călăraşi, de la o societate românească având asociat unic un cetăţean italian. Terenul a fost plătit cu credit bancar ipotecar în valoare 1 milion de euro şi din surse proprii până la concurenţa su­mei de 1,3 milioane de euro“, a arătat Ioana Băsescu într-o precizare remisă agenţiei Mediafax. Fiica preşedintelui a adăugat că ur­mează să ramburseze creditul în următorii 30 de ani şi că până acum a plătit primele două rate. Terenurile agri­cole din localitatea Nana din Călăraşi sunt printre cele mai productive din ţară. Aceste ferme au făcut anterior parte din patrimoniul Institutului de Cercetare de la Fundulea, care … citeste continuarea pe zf.ro.