VIDEO * Boboteaza la Olteniţa. De ce vin olteniţenii după ageasmă

Sute de credincioşi olteniţeni au venit ieri în biserici pentru a sărbători Boboteaza.

b2
Bisericile au fost luate cu asalt in special pentru procurarea apei sfinţite de bobotează care se numeşte agheasma mare. Mulţi dintre credincioşi au făcut coadă pentru a se aproviziona cu licoarea pe care unii o consideră o minune, alţii că aşa se face. Conştienţi sau nu de lucrarea lui Dumnezeu, informaţi sau nu despre sărbătoarea Botezului Domnului şi pe final de discuţie încrezători în minunile apei botezate, olteniţeni sau alţi creştini ortodocşi din localităţile învecinate au aşteptat disciplinaţi să le vină rândul la umplerea sticlelor cu agheasmă.

b1

Boboteaza şi Sfântul Ion marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă. Botezul Domnului sau Boboteaza, sărbătorit în fiecare an în a şasea zi a lunii ianuarie reaminteşte momentul când Mântuitorul Iisus Hristos a fost făcut cunoscut lumii. Acesta este momentul după care sărbătoarea mai este cunoscută şi sub numele de “Arătarea Domnului”, “Dumnezeiasca Arătare”, “Descoperirea Cuvântului Întrupat”, Teofania sau “Epifania” ( traducere din limba greacă: arătare, descoperire).

b3 b4

Biblia vorbeşte despre Ioan Botezătorul, considerat înaintemergatorul lui Iisus Hristos, care propovăduia venirea acestuia, îndemnând pe iudei la pocăinţă. Icoanele au pastrat de-a lungul timpului această imagine, înfăţişându-ni-l pe Botezător ca pe un pustnic cu părul lung şi barbă aspră. Considerându-l prooroc, locuitorii din Ierusalim şi din întreaga Iudee se strângeau în jurul lui pentru a-i asculta cuvintele şi mai ales pentru a fi botezaţi de el în râul Iordan.

Evanghelistul Matei ne relatează cum Iisus a venit din Galileea la râul Iordan unde boteza Ioan Botezătorul, cerând să fie şi el botezat. Ioan i-a zis: “Eu am trebuinţă să fiu botezat de tine şi tu vii la mine” (Matei 3, 14), iar la răspunsul lui Iisus că aşa se cuvine, a fost botezat în cele din urmă de către Ioan. Boboteaza (Botezul Domnului) este o manifestare a celor trei Persoane ale Treimii: Fiul se botează în Iordan de către Ioan, Spiritul Sfânt se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer Îl declară ca fiind Fiul său.
Se crede ca în ziua aceasta toate apele pământului sunt sfinţite; de aceea femeile nu spală rufe pentru următoarele opt zile până la sfârşitul praznicului.