Cataros e istorie! Dorinel Dinca este noul presedinte al AJF Calarasi !

Pentru Bratu Cațaros, cei 8 ani de domnie s-au încheiat! Dorinel Dincă este președinte la AJF Călărași pentru 4 ani.

Ziua de ieri a fost una foarte specială pentru Bratu Cațaros și „prietenii„ lui. 15 februarie 2014, este data la care Bratu Cațaros a părăsit scaunul de șef al Asociației Județene de Fotbal Călărași. În cele două mandate în fruntea fotbalului județean, Cațaros n-a făcut mai nimic. N-are importanță să trecem în revistă acum realizărilelui Cațaros. Domnia lui a trecut. Dorinel Dincă i-a pus capăt. Motanu a fost omul care a mai încercat și acum 4 ani să intre la AJF dar atunci nu a reușit. Iată că după 4 ani și pe un statut prost gândit de Cațaros, Doru Dincă preia șefia. Pe lângă cei doi combatanți au mai fost încă 3. Nicolae Eftene, Lucian Dumitrache și Marius Lucan. Hai să vedem cum a câștigat Motanu alegerile.

În primul rând, Cațaros l-a ajutat pe Dincă să obțină alegerile. Prin simplul fapt că fostul șef al AJF a bătut pasul pe loc. Marian Dinulescu l-a susținut acum 4 ani pe Cațaros la AJF dar și acum. În spatele lui Cațaros s-a aflat o parte din „influiența„ lui Diba. O influiență care se risipește iar aici Dinulescu are o mare problemă pe linie de partid. Șeful Casei de Asigurări de Sănătate a încercat din nou să-i dea un „refresh„ lui Cațaros dar „oamenii„ lui nu l-au ascultat pânăla capăt, l-au trădat.

Un alt candidat, Marius Lucan a mers pe mâna PSD-ului, sau mai bine spus o parte din PSD. La Călărași acest partid e făcut franjuri, e rupt în două. Lucan a luat 11 voturi, ceea ce înseamnă că, la nivel județean acest partid stă bine. Oamenii socialului Lucan au avut caracter, dar doar până în turul II al alegerilor atunci când o parte din PSD a votat cu Motanu. Lucan ar fi putut să adune mult mai multe voturi dar în campanie a umblat cu cine nu trebuie. Practic, Lucan a candidat să rupă voturi de la Doru Dincă și să facă jocurile în turul II omului care până mai ieri era șef la AJF. Nu s-a întâmplat acest lucru.

img_7314

Nicolae Eftene n-a avut nicio treabă cu politicul. La fel și contestatarul Dumitrache. Președintele de la Tămădău putea să obțină mult mai multe voturi dacă nu făcea atâta vâlvă cu acele contestații. La „țară„ nu prea merge cu Legea. Eftene, un profesor de sport, un om cumultă experiență și-a îndeplinit obiectivul. În mare parte, vorbind, Cațaros a fost dat jos, un fapt ce și-a dorit și profesorul Eftene de mult timp.

Actualul șef al AJF a câștigat alegerile prin dorința sa și competență. Motanu a venit cu lucruri noi, concrete șiși-a obținut voturile prin încredere, în primul rând. Dorinel Dincă, este în primul rând o persoană tânără care ne-a dovedit că are mare influiență. Este cert că Motanu va schimba fața fotbalului județean. El are nevoie de timp. În acest timp, Doru trebuie să resusciteze activitatea fotbalistică din județ. Asta nu înseamnă că la anumite meciuri nu se mai bate nimeni. Nu. Vor mai fi incidente, dar nu din cauza neapărat a arbitrilor.

În turul I, Dincă a avut 16 voturi, iar Cațaros, 13, un număr ghinionist. Între cele două tururi s-a făcut marea „rocadă„. Adică din cele 11 voturi ale lui Lucan, foarte puține au mers către Cațaros, dar nu așa era programată treaba. Aici, Motanu și oamenii săi au fost mult mai influienți. Nu s-a mers pe votul de încredere din start și asta pentru că politicul și-a băgat coada. Dincă avea șanse foarte mari să câștige încă din primul tur, dar și aici unii oameni au fost „curve„. În turul II, Dincă l-a zdrobit pe Cațaros cu 30 de voturi. Motanu a avut susținerea PNL (aripa tânără), PDL-iștii au votat tot cu el, iar o parte din PSD, i-au dat voturile. Pe lângă acest lucru, Dorinel Dincă a mai avut și alte susțineri politice locale cu mare influiență. Le facem public numele cu altă ocazie. Într-un cuvânt, Motanu este un om destul de important care a reușit să adune voturi din toate părțile și să-i bată pe Cațaros și Dinulescu. În acest moment, Dorinel Dincă a devenit unul dintre cei mai influienți oameni din județ, care are o forță destul de mare.

sursa: editia.ro – partener oficial