Se ingroasa randurile somerilor. Persoanele cu varsta peste 50 de ani, cele mai afectate de lipsa unui loc de munca

Cei mai mulţi şomeri înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă  din Călăraşi sunt persoane cu vârsta peste 50 de ani. Numărul celor care şi-au pierdut locul de muncă la începutul anului a fost cu 643 de persoane mai ridicat decât în 2013.

În căutarea unui loc de muncă Foto:I.S.

În căutarea unui loc de muncă Foto:I.S.

Astfel, la 31 ianuarie 2014, erau înregistraţi 8.804 şomeri, din care 2.686 beneficiari de indemnizaţie de şomaj şi 6.118 şomeri neindemnizaţi, rata şomajului înregistrând valoarea de 8,09%.

”Şomerii neindemnizaţi sunt, de regulă, persoane care fie au ieşit din perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj fără a putea obţine un loc de muncă, fie nu întrunesc condiţiile legale de acordare a indemnizaţiei de şomaj, dar apelează la serviciile instituţiei noastre pentru a solicita sprijin în vederea angajării. Majoritatea  şomerilor neindemnizaţi sunt persoane cu o pregătire inferioară, provin din mediul rural şi sunt nevoite să apeleze la autorităţile locale  pentru a obţine venitul minim garantat ” a precizat Nicolae Chirana, director executiv al AJOFM Călăraşi.

Doar 200 de persoane au fost angajate

În teritoriu,  4.403 şomeri sunt înregistraţi la Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Călăraşi, iar  alţi 4.401 şomeri figurează în evidenţele  Agenţiei Locale Olteniţa. Pe structură de vârstă, 1.088 şomeri au până în 25 de ani, iar 2.235 persoane au vârsta peste 50 de ani. În cursul lunii ianuarie 2014, 208 persoane au fost angajate ca urmare a serviciilor  acordate de AJOFM Călăraşi.

sursa: adevarul.ro