Primarul Petre Tone in proces cu bloggerul Mugurel Lavrinenco si la cat s-a estimat cuvantul „delapidare”

La Olteniţa s-a dat startul proceselor actualului primar cu cei care scriu sau îşi exprimă opiniile sub o formă scrisă.


Un astfel de proces se află pe rol, primarul Petre Ţone acţionând în instanţă unul din bloggerii olteniţeni, Mugurel Lavrinenco. Ţone a fost deranjat de faptul că Lavrinenco a spus public că acesta a făcut puşcărie pentru delapidare, iar despăgubirea pe care i-o cere Petre Ţone bloggerului este de 2 miliarde de lei vechi.
„Dacă e nevinovat nu înţeleg de ce se agită atât. Domnul Lavrinenco nu că m-a făcut puşcăriaş nu ăsta-i motivul…Am fost acuzat de domnul Lavrinenco acum doi sau trei ani c-am făcut puşcărie pentru delapidare. I-am dat drept la replică şi i-am spus ,n-am făcut, nu am avut tangenţă cu delapidarea’. Să delapidezi trebuia şi atunci şi acum să fii gestionar. Eu nu fusesem gestionar niciodată. Nu se manevrase nici un leu fizic, ci pe stat. Domnul Lavrinenco face rectificarea pe blogul dumnealui, îşi cere scuze pentru lucrul ăsta şi eu am închis subiectul.” spune printre altele Petre Ţone. Furia primarului concretizată într-o chemare în judecată a lui Lavrinenco a plecat de la faptul că blogerul olteniţean a folosit, spune Ţone, aceleaşi cuvinte, mai târziu, la Consiliul Naţional al Partidului Social Democrat, care s-a desfăşurat la Bucureşti. „Vă întreb, domnul Lavrinenco care-şi ceruse scuze pentru „delapidare”, ştia că nu am făcut nici o delapidare? Ştia. Probabil că din punctul dumnealui de vedere dă bine cuvântul de „delapidare”. Nu am făcut fraţilor nici o delapidare” mai declară Petre Ţone jurnaliştilor olteniteanul.ro.
Cu suma cerută lui Mugurel Lavrinenco în proces, primarul Olteniţei spune că se va duce la Spitalul Olteniţa, secţia „pediatrie”, unde o va dona.

Mugurel Lavrinenco arată legăturile sale cu întrunirile PSD dar şi ce a declarat public în Consiliul PSD

Lavrinenco (foto stanga) si radu Mazare

Lavrinenco (foto stanga) si Radu Mazare


Stând de vorbă cu Mugurel Lavrinenco, acesta ne spune că orice om cinstit care nu a mai avut de-a face cu tribunale şi judecăţi are o anumită teamă din cauza unei scrisori în care i se cer despăgubire 2 miliarde de lei vechi. Lavrinenco ne-a descris momentul de la Bucureşti din Consiliul PSD „Le-am spus că nu suntem informaţi şi de informăm după radio şanţ, că nu există mijloace de  presă scrise pentru Olteniţa iar persoanele în vârstă care nu au acces la internet, nu ştiu nimic din ce se întâmplă în oraş şi nu-şi pot face o părere obiectivă. Întrebat de cei de acolo de ce nu vorbesc cu domnul Ţone, am spus că am avut un conflict vechi din cauza unui articol de pe blogul meu în care am folosit expresia „puşcărie pentru delapidare” şi care l-a deranjat pe domnul Ţone şi astfel nu se poate avea un dialog civilizat cu acesta. Am fost invitat în septembrie 2010 de Biroul de Presă al PSD ca blogger simpatizant al acestui partid la acel consiliu, fiind cunoscut de ei din vremea iniţierii Lojei Bloggerilor de către Adrian Năstase. De câteva ori cei din conducerea naţională a PSD mi-au propus să devin membru de partid, chiar în alte organizaţii ale PSD, ţinând seama de punctul meu de vedere asupra persoanei domnului Ţone. Am zis că este vorba de o disciplină de partid care îmi îngrădeşte dreptul la opinie, la manifestarea acesteia. Prima mea dezamăgire a fost aceea când fiind invitat la conferinţa încă din 2011, vorbind cu domnul Boabeş ca să merg cu dumnealor la București mi s-a transmis să iau legătura cu domnul Ţone. Nu l-am găsit în timp util si am vorbit cu secretara care mi-a spus că nu mai sunt locuri. De fiecare dată, când am primit invitaţii la astfel de evenimente am participat pe cheltuiala mea. De mult timp am sesizat conducerea PSD să introducă principiul cinstei si corectitudinii, pentru ca persoane ce au suferit condamnări cu executare pentru diferite fapte să nu mai aibă acces în conducerea de parțid, dar nici în funcţii administrative bazate pe vot, care sunt tot funcții politice..” declară Mugurel Lavrinenco. Bloggerul mai spune că referitor la dialogul dintre fostul jurnalist Mitică Grigore şi Petre Ţone cum că Lavrinenco va folosi în instanţă faptul că el are dublă personalitate, bloggerul declară că nu a discutat cu Mitică Grigore nimic legat de acest lucru.
Lavrinenco ne mărturiseşte că într-o competiţie a bloggerilor din 2010, a fost menţionat ca cel mai combativ blogger. “Dacă există atâtea discuţii în jurul termenului de “delapidare”, îl rog pe domnul Ţone să ne spună atunci cu ce sentinţă a fost condamnat înainte de 1990. Eu ştiam de “delapidare” din discuţiile avute cu vecinii mei, cu atât mai mult cu cât domnul Ţone a locuit cândva în zona unde locuiesc eu.” mai spune Lavrinenco.
Primul articol al lui Mugurel Lavrinenco a apărut pe 6 aprilie 2010 sub titlul “<Popor sănătos vrem>, gândesc Băse si cu Boc!” Din luna decembrie 2012 a cumparat un domeniu.ro, www.ziarulluiipu.ro. Lavrinenco a scris cu ani în urmă la “Steagul Roşu”, atunci când acesta se afla în Judeţul Ilfov. A publicat poezii în câteva culegeri colective, a editat pe cheltuială proprie un mini ziar, Ziarul Lui Ipu, tipărit doar în patru numere din lipsa de bani.
Mugurel Lavrinenco a mai scris câteva articole pentru “Pravda Ru” referitoare la monumentul eroilor ruşi cazuţi în Războiul Crimeeii, un articol în “New York Magazine” şi un alt material în “New York Times”, unde acesta a comentat invazia mascată a Europei de americani.

Primarul Petre Tone da explicatii cu privire la motivul pentru care a facut inchisoare

Comentarii

  1. […] dar nu au curajul să spună în față ceea ce gândesc. În perioada cât am avut proces cu primarul Ţone, pentru calomnie şi insultă, mulţi chiar m-au oprit pe stradă să îmi spună că sunt de acord […]