Senatorul Iulian Dumitrescu: “Refacerea USL este inca o minciuna a lui Ponta!”

“Lupta” politică ce are loc la nivel naţional între cele două formaţiuni politice şi foste partenere la guvernare, PNL şi PSD, se dă şi pe cea mai accesată reţea de socializare. În acest context, nici senatorul PNL de Călăraşi Iulian Dumitrescu nu a rămas indiferent la declaraţiile premierului Victor Ponta, vizavi de o eventuală refacere a USL.

Astfel, pe pagina sa de Facebook, senatorul Iulian Dumitrescu acuză PSD cum că s-ar fi întors la practicile și comportamentul din vremea lui Adrian Năstase, iar „refacerea USL” este încă o minciună la fel ca și celelalte pe care le spune Victor Ponta. Senatorul călărăşean aminteşte în postarea sa, de declaraţiile făcute de premierul Ponta şi despre care Dumitrescu susţine că ar fi simple minciuni.

Iulian Dumitrescu, senator PNL

“A spus în campanie că nu susține proiectul Roșia Montana și apoi a încercat să-l impună fără dezbatere. A spus că vrea dreptate până la capăt, dar de fapt a promovat amnistia și grațierea ca prietenii lui să scape de justiție. A promis introducerea noii liste de medicamente de la 1 aprilie, iar acum dorește s-o amâne. A promis reducerea CAS de la 1 iulie, iar apoi și-a retras promisiunea”, scrie senatorul de Călăraşi, Iulian Dumitrescu pe pagina sa de Facebook. | via editia.ro