Omul sfințește locul – invitație adresata de deputata Raluca Surdu antreprenorilor oltenițeni

Miercuri, 9 iulie 2014, de la orele 17:00, la Centrul de resurse pentru inițiativă și acțiune – Oltenița (CRIA) din Bulevardul Republicii nr.24, 10 antreprenori oltenițeni sunt invitați să participe la întâlnirea de lucru – Omul sfințește locul – dedidacă identificării nevoilor de pregătire ale angajaților.  Discuțiile vor fi moderate de Ionel Androne, coordonator al CRIA și facilitator al atelierelor de dezvoltare personală și profesională.

”Ne bucurăm de sprijinul Avalon Management – comunitate de afaceri și dezvoltare profesională, a cărei expertiză din zona consultanței de afaceri și a dezvoltării resursei umane cred că este binevenită și la Oltenița. Am început o serie de ateliere de lucru pe teme diverse în octombrie anul trecut, iar din toamnă le vom relua. Până atunci, o dată la două săptămâni, dorim să ne întâlnim cu antreprenori locali, la sediul Centrului, sau, dacă vom avea parte de deschidere, în vizite acolo unde aceștia își derulează afacerile. Ca în orice domeniu – politic, social, cultural – și în zona activă, cea economică, sau mai ales în aceasta, omul sfințește locul. Cred că oameni dedicați și co-interesați, oameni instruiți, oameni destupați, pot aduce o contribuție la bunul mers al afacerilor patronilor lor. Sper să fiu în asentimentul antreprenorilor oltenițeni când spun că oameni mai buni pot genera rezultate mai bune, care înseamnă afaceri mai solide și profituri mai mari și mai facile”, susține deputata colegiului 5, Raluca Surdu.

Raluca Surdu, deputat

Raluca Surdu, deputat

Organizatorii întâlnirii își propun să verifice în ce măsură cele 24 de teme de dezvoltare profesională au aplicatibilitate la Oltenița, care este specificul fiecărei afaceri care va fi adusă în discuție, precum și dacă este loc pentru demersuri de motivare și recompensare non-finaciare. Dată fiind natura aplicată a discuțiilor, locurile sunt limitate, iar participarea se face doar prin înscriere la numărul de telefon 0722352908, până miercuri ac., orele 12:00.