Trei ani a stat cu lacatul pe usa. Se redeschide spitalul din Budesti

Spitalul Orăşenesc Budeşti are toate şansele să fie redeschis, după ce mai bine de trei ani a stat cu lacătul pe uşă. Unitatea medicală ce trata 36.000 de pacienţi anual ar putea deveni operaţională din nou, însă cu internări doar pe timp de zi.

“Ministerul Sănătăţii a decis redeschiderea spitalului de la Budeşti ca Centru de Diagnostic cu Internare pe timp de zi-Ambulatoriu cu 20 de paturi. În cel mai scurt timp acest Centru va fi la dispoziţia locuitorilor din Budeşti şi nu numai”, spun autorităţile locale.

foto: adevarul.ro

foto: adevarul.ro

 

Închis în 2011

Prin ordinul Ministerului Sănătăţii, spitalul din Budeşti a funcţionat până la 30 martie 2011. În urmă cu trei ani, primarul oraşului, Lucia Lefter, dar şi localnicii au ieşit în stradă şi au protestat împotriva deciziei de la Bucureşti. Autorităţile au luat această decizie pentru că doreau transformarea spitalului în azil de bătrâni. La spitalul Budeşti se tratau în fiecare an 36.000 de oameni. Pe lângă aceştia, mai beneficiau de serviciile spitalului şi locuitorii din comunele apropiate: Vasilaţi, Şoldanu, Fundeni şi Sohatu. „E îngrozitor ce se întâmplă, ce vor face oamenii care nu au ce să se deplaseze până la Olteniţa? Sunt persoane cu probleme sociale şi nu au ce să ajungă“, se lamenta primarul. „Spitalul nu are nicio datorie şi am investit bani în el ca să corespundă cerinţelor, dar nimeni nu ţine cont de aceste lucruri. Când ceva merge bine, trebuie să dărâmăm!“,  mai spunea Lefter. Spitalul a fost pus în funcţiune în anul 1980 , funcţionând neîntrerupt până în 2011 Unitatea avea 70 de angajaţi şi o capacitate de 89 de paturi.
Citeste mai mult: adev.ro/n86dxi