BRAVO! Olteniteanca Alexandra Usurelu, 3 nominalizari la Premiile Radio Romania

Societatea Română de Radiodifuziune va decerna, duminică 22 martie 2015, cele mai prestigioase distincţii ale muzicii româneşti pop-rock, în cadrul unui concert de gală ce va avea loc pe scena Sălii Radio.

foto: Iconcert.ro

foto: Iconcert.ro

Premiile se vor acorda artiştilor cu cele mai importante performanţe obţinute în anul precedent, reflectate în difuzările la posturile Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional precum şi la toate posturile regionale ale serviciului public de radio.

Oltenița va fi reprezentată la gală de Alexandra Ușurelu, care a reușit să obțină 3 nominalizări la prestigioasele premii, cu atat mai mult de apreciat, tinând cont că  a trecut numai un an de la debutul artistei pe adevarata scenă a muzicii românești.

Astăzi, artista care a copilarit la Oltenița, eleva a liceului „Neagoe Basarab”, a reacționat la anunțul SRR , pe pagina oficială de facebook:

Ziua aceasta îmi aduce vestea uneia dintre cele mai mari bucurii muzicale ale mele de până acum: TREI nominalizări la Premiile Radio România, la categoriile „Cel mai bun debut”, „Cel mai bun album” și „Cel mai bun duet”. Este un vis frumos.
Mulțumesc din sufletul meu tot oamenilor de la radio, lui Bobby, că a compus cântece după sufletul și vocea mea și că facem împreună o echipă atât de bună, domnului Mircea Vintila, ascultătorilor Radio România și vouă, tuturor celor care sunteți aici, alături de mine, și simțiți la fel ca mine, ca noi…
Sunt fericită!

Gala Premiilor Muzicale ediţia a XIII-a, este un eveniment realizat de Radio România, cu sprijinul TVR.