FOTO / Un barbat din Sohatu si-a pierdut viata incercand sa distruga un cuib de bufnita

Un bărbat din comuna Sohatu şi-a pierdut viaţa încercând să distrugă un cuib de bufniţă, acesta rămânând suspendat într-un salcâm, la 8 metri înălţime. Pompierii militari din Budeşti au intervenit cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD pentru a coborî din copac trupul neînsufleţit al bărbatului

foto: isu calarasi

foto: isu calarasi

În data de 17.03.2015, ora 07.28, două echipaje de intervenție din cadrul Gărzii de intervenţie Budeşti (un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD) au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să acționeze pe raza localității Sohatu, într-o gospodărie cetăţenească, pentru degajarea unei persoane, rămasă suspendată într-un salcâm, la o înălţime de aproximativ opt metri.

Potrivit celor relatate de către persoanele aflate la locul intervenţiei, bărbatul, Dumitru S., în vârstă de 56 de ani, s-ar fi urcat în respectivul salcâm pentru a distruge un cuib de bufniţă, în ideea de a înlătura superstiţiile conform cărora pasărea ar prevesti moartea.
Pentru că au văzut că acesta nu mai răspunde, oamenii au solicitat intervenţia pompierilor militari, care s-au deplasat rapid la locul nefericitului eveniment.

20150317_074835 20150317_081035

Echipajul de descarcerare a folosit echipamentele din dotare, o scară culisabilă şi mai multe cordiţe de salvare pentru a coborî din copac trupul neînsufleţit al bărbatului în vârstă de 56 de ani, care cel mai probabil a suferit un stop cardiorespirator.
După ce a fost degajat din salcâm, bărbatul, care prezenta rigiditate cadaverică fără mărci traumatice, a rămas la locul intervenţiei, de faţă fiind prezent şi un agent de poliţie.
Organele abilitate urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care bărbatul şi-a pierdut viaţa într-un copac, la opt metri înălţime deasupra pământului.