Oltenita / Peste 450 de persoane la evenimentul ” Parinti pentru Ora de Religie ” | VIDEO

La inițiativa unui grup de părinți din zona Oltenița, județul Călărași, sâmbătă, 28 februarie 2015, a avut loc începând cu orele 15°° ședința de constituire a Asociației Părinți pentru Ora de Religie pe zona Oltenița, județul Călărași.

foto: sf-esc.ro/

foto: sf-esc.ro/

Acest eveniment s-a desfășurat într-o sală destul de generoasă a Liceului Nicolae Bălcescu din Municipiul Oltenița, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei peste 450 de părinți care au participat ca membri fondatori ai aceste filiale a Asociației Părinți pentru Ora de Religie care militează ca ora de religie să fie predată în școlile din România.

Ședința a început cu rugăciunea „Împărate ceresc”, după care Doru Iamandei, vicepreședinte al Asociației Părinți pentru Ora de Religie-București a luat cuvântul, salutând pe cei prezenți, exprimându-și bucuria de a fi la Oltenița în fața unui număr impresionant de părinți care susțin ora de religie și arătând importanța acestei materii școlare pentru sănătatea și educația morală a copiilor noștri precum și argumentele care susțin predarea orei de religie.

sursa video: Youtube / Dascalu Nicusor

După această introducere s-a făcut propunerea pentru alegerea organelor de conducere și totodată constituirea Asociației Părinți pentru Ora de Religie-filiala zona Oltenița, județul Călărași. Ca președinte al acestei asociații a fost propusă și votată profesoara Becheru Elena, directoarea Liceului Nicolae Bălcescu Oltenița iar pentru posturile de vicepreședinte au fost propuși trei părinți, și anume profesoara Gheorghe Monica,  inginerul Boerescu Laurențiu și  agentul șef Marin Marius Nereide. De asemenea au fost propuși pentru funcția de secretar și cenzor  profesor Iacob Florentina și  economistul Cotoban Luminița. La propunerea sălii, au mai fost aleși ca membri în biroul de conducere al asociației un preot în persoana părintelui Vasile Cristian, o profesoară de religie în persoana domnișoarei Sfetcu Liliana și o doamnă preoteasă în persoana doamnei Necula Mihaela-Cornelia.

Citeste intreaga stire AICI – click