VIDEO/ „Spun cam 80% din ceea ce gândesc” |Interviu Mihai Petrescu (Luce)

Mihai Petrescu, aka Luce, a copilărit în Oltenița, iar de nouă ani locuiește în Italia. Muzică rap a început să compună din 2008, la îndemnul unui prieten de-ai săi. Și-a cumpărat atunci primul microfon și a compus într-un ritm susținut, petrecea multe ore pe zi în studioul improvizat acasă. În primele luni compunea chiar și 3 piese pe zi, până când a decis să-și schimbe abordarea. Acum mărturisește că procesul creativ diferă de la piesă la piesă, în funcție de mulți factori. În general, compunerea unei piese e laborioasă, însă recordul personal este de 20 de minute, atunci când a reușit să compună o piesă de care să fie mulțumit, însă au existat și cazuri când a fost deosebit de exigent cu sine, așa încât are piese de sertar la care lucrează de 3 ani. Nici acum nu e sigur că a ajuns la varianta finală, când sau dacă va lansa vreodată acele piese.

Luce

Luce

Mihai e extrovert și spune despre sine că exprimă cam 80% din ceea ce gândește, așa încât o mare parte din gândurile sale sunt transpuse în versuri și mai apoi puse pe muzică, dintr-o nevoie stringentă de exprimare. Face muzică din pasiune și își dorește ca lucrul acesta să nu se schimbe niciodată; vrea să-și permită să facă muzică așa cum îi place, pentru sine și, dacă e cazul, spune el, pentru public.

 

photo 1
Pe canalul de youtube, rapper-ul oltenițean are aproape 50 de melodii, cele mai multe în limba română, însă de ceva vreme a început să înregistreze și în italiană. Întrebat de diferențele dintre rap-ul românesc și cel italian, Luce spune că îl preferă pe al nostru, deși pentru el limba italiană nu reprezintă un obstacol în transmiterea mesajului și afirmă că simte aproape la fel de intens mesajele ca în limba maternă. Deși multe dintre piese nu-l mai reprezintă și consideră că mesajul lor nu e suficient de puternic, artistul nu are de gând să le șteargă, căci acestea sunt dovada evoluției sale.

Luce are 23 de ani, a făcut ciclul primar la Școala Generală Numărul 1 din Oltenița, apoi s-a mutat în Galați. De la vârsta de 14 ani s-a stabilit în Italia, unde locuiește și în prezent. Întrebat dacă s-ar întoarce în România, acesta spune că ar lua în calcul să se mute într-un viitor îndepărtat, undeva la munte, și să-și înceapă propria afacere.