Învăţarea, continuă pe tot parcursul vieţii

Învatarea, continua pe tot parcursul vietii

Viata. Este un dar. Dar vine cu responsabilitati, placute si neplacute. Pâna la un punct, altii te învata setul de instructiuni de folosinta, dar cheia este sa gasesti punctul în care acest set de instructiuni poate fi actualizat si îmbunatatit.

Învatarea. Cunostinte si competente. Balanta între cele doua ne este initial exterioara. Pe parcursul vietii ai posibilitatea de a o echilibra conform propriilor tale perceptii, nevoi, interese si dorinte.

Orice moment al vietii poate fi unul de cotitura, în care poti prelua initiativa, te poti lepada de imobilism, conformism si comoditate, în care poti începe, sau poti continua sa-ti propui provocari si sa le si faci fata, sau te poti lasa pe mai departe prada dulce-amaruiei amagiri „ce ar fi fost daca…” Deci, continua! Sa te schimbi.

Parcursul vietii presupune momente de detasare. Întoarcerea la învatare poate fi un moment de respiro în tumultul ritmului de zi cu zi, dar si unul ce poate marca un nou început, un nou parcurs. Fiecare astfel de moment asumat de învatare poate fi o schimbare majora în ceea ce priveste stabilirea prioritatilor personale si profesionale. Poate fi un dar pe care ti-l faci în vederea transformarii tale, dar si a celor din jur. Trebuie doar sa ai în vedere întarirea respectului de sine, a respectului fata de ceilalti si fata de tot ceea ce te înconjoara dar nu cuvânteaza.

Web_Program_Knowledge

De fapt mai trebuie ceva… Sa-ti pastrezi setea de cunoastere si de nou, sa cauti perfectiunea în gândirea în perspectiva. Sa-ti dezvolti competentele pentru beneficii pe termen mediu si lung. Sa-ti folosesti atentia distributiva, pentru asigurarea îndeplinirii scopurilor si obiectivelor curente. Sa ai încredere în potentialul tau creativ pe care sa vrei sa-l explorezi si sa-l dezvolti. Sa-ti slefuiesti spiritul critic, dar sa-l strunesti si sa-i dai o valenta constructiva. Sa fii o persoana deschisa, un spirit liber si independent, o fire neconflictuala. Sa ramâi fascinat de diferitele fatete ale comportamentului uman în situatii dintre cele mai diverse.

Misiunea ta: lupta cu „morile de vânt” pentru promovarea miscarii, în detrimentul sedentarismului; a lucrului bine facut, în detrimentul lucrului de mântuiala care „merge si asa”; a ordinii si curateniei fizice si morale din tine si din jurul tau, în detrimentul autodistrugerii inconstiente, a distrugerii bunurilor comune si a arbitrariului în utilizarea resurselor limitate; a planificarii amanuntite, masurarii de mai multe ori si taierii o singura data, în detrimentul superficialitatii; a vacantelor active, în detrimentul pachetelor all-inclusive livrate unor minti si trupuri inerte; a miscarii fizice si mentale, în detrimentul starii de spectator; a atitudinii de consumator critic, în detrimentul celei pasive a celui convins de cel mai mic pret…

Învatarea, continua pe tot parcursul vietii! „Da, dar…”, sau doar DAR?! Dupa cum alegi…

Orice învat, are si dezvat. Des…

Sa ne fie învatatura de minte. Continuu. Pe tot parcursul vietii.

AVANT!

 

————————————————————————————————————

Material pus la dispozitia cititorilor nostri prin intermediul Centrului de resurse pentru initiativa si actiune – Oltenita si al portalul de job-uri CarieraNoua.ro.

 

Centrul de resurse pentru initiativa si actiune – Oltenita este sustinut de doamna deputat Raluca Surdu si are menirea de a pune la dispozitia comunitatii active din Colegiul Uninominal 5 – Calarasi, într-un mod adaptat epocii vitezei, informatii si instrumente eficiente de dezvoltare personala si profesionala.

 

CarieraNoua.ro este un portal de joburi de noua generatie care deschide calea spre conectarea angajatorilor cu persoanele interesate de o cariera în România sau strainatate. Solutia de recrutare include portalul, aplicatia Facebook de recrutare, versiunea optimizata pentru mobil si aplicatia de joburi pentru iPhone si Android. În plus, pe blogul portalului, cei interesati pot gasi articole motivationale, sfaturi utile, precum si asistenta pentru pregatirea urmatorilor pasi în cariera.